Bărbat condamnat, după ce a accidentat doi tineri, unul decedând, și a fugit de la locul faptei și din țară

Un bărbat de 28 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a lovit cu tractorul său doi tineri la Ștefan Vodă, drept urmare una din victime a decedat, iar a doua a rămas țintuită la pat. Șoferul, nu doar că a părăsit locul accidentului, dar a încercat să inducă în eroare organele de drept, precum că accidentul ar fi fost comis de către tatăl său, care pe parcursul urmăririi penale și-a asumat vina în locul fiului.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN, se arată că o tânără în vârstă de 19 ani a decedat, iar un tânăr în vârstă de 25 a rămas țintuit la pat, după ce conducătorul tractorului a încercat să-l pornească, spulberând, din neatenție, motocicleta cu care se deplasau cei doi tineri. Fapta a avut loc pe una din străzile localității Copceac, raionul Ștefan Vodă.

Inculpatul a fost extrădat în Republica Moldova dintr-o țară din Uniunea Europeană și arestat preventiv.

Sentința, pronunțată la 15 iunie de către magistrații Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.