Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a obţinut al doilea mandat la Casa Albă. Acesta a acumulat votul a 303 electori, minimul necesar fiind de 270. Ambasada SUA la Chişinău a organizat o secţie de votare simbolică şi pentru moldoveni, unde au votat preşedintele ţării, Nicolae Timofti, spicherul Marian Lupu şi prim-ministrul Vlad Filat, dar şi mai mulţi deputaţi. Barack Obama a câştigat majoritatea voturilor moldovenilor, transmite Info-Prim Neo. Ambasadorul american în Moldova, William Moser, a declarat că această zi este istorică pentru americani. Diplomatul a remarcat că SUA au un sistem electoral foarte interesant, pus în aplicare acum 200 de ani şi care diferă extrem de mult de sistemul moldovenesc. „Domnul Obama a fost oficial declarat învingătorul acestei curse electorale. În următoarele săptămâni preşedintele are o sarcină dificilă de a numi un guvern nou şi de a stabili calea pe care vor merge Statele Unite în următorii 4 ani”, a menţionat William Moser. Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat că se bucură pentru victoria lui Barack Obama şi pentru faptul că alegerile s-au sfârşit fără incidente.„Sperăm că relaţiile noastre vor fi bune în continuare. Noi suntem o ţară mică şi avem foarte multe de învăţat de la SUA în ceea ce ţine de normele democratice. Când m-am întâlnit cu Barack Obama, i-am spus că îl susţin în campania electorală”, a declarat Nicolae Timofti. Prim-ministrul Vlad Filat a spus că alegerile din SUA sunt importante pentru toată lumea, nu doar pentru americani. „Acum a fost ales şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care este un bun prieten al Republicii Moldova. Sunt sigur că vom cunoaşte o dinamică pozitivă în relaţiile noastre de mai departe”, a declarat premierul. Spicherul Marian Lupu a felicitat poporul american cu ocazia victoriei democraţiei, iar pe preşedintele Barack Obama pentru victoria în alegeri.