Banii acumulaţi pentru sinistraţi vor fi utilizaţi strict conform destinaţiei, ministrul finanţelor
Banii acumulaţi pe contul deschis în trezorerie pentru sinistraţi vor fi utilizaţi strict conform destinaţiei, a declarat într-un dialog cu ascultătorii postului naţional de radio ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, citat de Info-Prim Neo. Potrivit lui, la momentul actual, pe cont pentru ajutorarea sinistraţilor s-au acumulat 28 mln lei. Negruţa a spus că atât persoanele fizice, cât şi agenţii economici continuă să transfere bani.
„Am văzut în aceste liste care se completează zilnic cu nume noi donaţii de 5-6 lei. Acestea au fost făcute, probabil, de persoanele ale căror venituri abia de le ajunge să-şi ducă traiul şi au rupt de la ei ca să se împartă cu cei mai necăjiţi. Pe de altă parte, sunt persoane, dar şi agenţi economici care au transferat sute de mii de lei. Important este ca aceste mijloace să se utilizeze exact pentru ajutorarea sinistraţilor. În acest context vreau să informez publicul larg că banii se eliberează doar în baza unor hotărâri de guvern, după aprobarea hotărârilor respective mijloacele se repartizează consiliilor raionale Hânceşti, Nisporeni, Briceni şi Cantemir, localităţile cărora au fost afectate grav de inundaţii. Listele sunt întocmite de autorităţile publice şi în liste sunt incluse persoanele care au avut de suferit”, a relevat ministrul.
Negruţa a specificat că o parte din bani sunt transferaţi ca şi prim ajutor (500 lei) pentru ca persoanele sinistrate să-şi poată procura un şir de obiecte de primă necesită, de care a fost lipsite de calamitate. Celelalte mijloace vor fi folosite pentru procurarea locuinţelor, în total 72 de case. De asemenea, guvernul va construi case pentru ceilalţi sinistraţi, care vor fi date în exploatare până dau frigurile sau va oferi o compensaţie acelor sinistraţi, care nu doresc nici să le fie procurate, nici să le fie construite case.
„Sunt trei opţiuni, urmează ca fiecare dosar să fie analizat în parte şi luată decizia”, a precizat ministrul.
Veaceslav Negruţa a mai spus că pe lângă cele 28 mln lei mai vine şi altă asistenţă pe linie interguvernamentală, de asemenea, sunt identificate şi unele surse bugetare.
Potrivit unor calcule preliminare, pierderile pricinuire de inundaţii sunt estimate la 560 mln dolari.