Băncile comerciale nu vor aplica sancţiuni faţă de producătorii agricoli care nu se reuşesc să întoarcă la termen creditele

Băncile comerciale din R. Moldova nu vor calcula penalităţi de întârziere şi nu vor aplica alte sancţiuni faţă de producătorii agricoli care nu se reuşesc să întoarcă la termen creditele contractate anterior, a declarat vineri, 14 septembrie, premierul Vasile Tarlev, în cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale. Astfel, spune el, băncile comerciale din ţară, ce creditează sectorul agricol, au tratat cu înţelegere situaţia producătorilor, afectaţi de consecinţele secetei, şi au răspuns pozitiv la apelul Guvernului de a extinde termenul de rambursare a creditelor. Tarlev a menţionat că toţi producătorii agricoli care au contractate credite de la bănci vor trebui să încheie cât de curând un acord de reeşalonare a datoriilor. Totodată, Banca Naţională, împreună cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor şi băncile comerciale examinează posibilitatea deschiderii unei linii de creditare bancară, prin care vor propune producătorilor agricoli noi împrumuturi de lungă durată, în aşa mod ca rambursarea acestora să nu înceapă mai degrabă de semestru II al anului 2008. Anterior, Guvernul s-a mai angajat să negocieze cu donatorii externi obţinerea unor linii creditare de lungă durată pentru producătorii agricoli. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Anatolie Gorodenco a declarat recent că o mare parte din agenţii economici din sectorul agricol au contractat credite de scurtă durată, termenul de achitare a cărora expiră în anii 2007-2008. În condiţiile de secetă acută, însă, majoritatea agricultorilor nu vor fi în stare să ramburseze în termen creditele respective, a estimat ministrul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.