Băncile au înăsprit condiţiile de creditare după embargoul la exportul de vinuri
După embargoul rusesc la exportul de vinuri, băncile nu se grăbesc să le ofere vinificatorilor condiţii adecvate de restructurare a datoriilor. Din contra au înăsprit substanţial condiţiile de acordare a creditelor, constată experţii IDIS „Viitorul” în studiul „Industria vinicolă pe piaţa gajurilor”, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit studiului, în ultimul timp se atestă tot mai multe cazuri când băncile recurg la executarea silită în instanţă pentru a-şi recupera datoriile. Paginile web ale băncilor abundă de oferte la rubrica „comercializarea gajului”, unde se propun spre vânzare fabrici de vin în întregime sau patrimoniul acestora în loturi separate, cote de participare în capitalul social al unor companii vinicole, apartamente şi case de locuit, utilaje şi echipamente, mijloace de transport şi tehnică agricolă, băuturi alcoolice şi multe altele.
Toate acestea sunt determinate de legislaţia favorabilă băncilor în domeniul gajului. De vină sunt şi puterea mică de negociere a întreprinderilor şi asociaţiilor din sectorul vinicol, şi lipsa oricăror măsuri sau implicări ale statului în sprijinul sectorului, remarcă experţii IDIS.
„Sectorul vinicol se confruntă cu o criză profundă. Timp de 4 ani, din 2006 până în 2009, circa 40% din toate întreprinderile vinicole au dispărut sau sunt pe cale să dispară din arealul producătorilor şi exportatorilor de vinuri. Nici situaţia celor care mai activează nu este una prea fericită. Acestea se confruntă cu probleme grave, legate de povara datoriilor la credite, stocurile de vin acumulate în perioada ultimilor 4 ani, creanţele istorice”, afirmă directorul Departamentului Economie de piaţă funcţională, Viorel Chivriga.
Autorul studiului, expertul asociat IDIS Ion Tornea, consideră că eşecul companiilor în procedura de insolvabilitate, precum şi al băncilor care au sechestrat bunurile lăsate în gaj de întreprinderile vinicole, confirmă faptul că sectorul vinicol este puţin atractiv pentru investitori.
Se reclamă necesitatea implicării statului în procesul de negociere şi restructurare a datoriilor sectorului vinicol. „Nicio asociaţie de ramură sau profesională nu dispune de putere suficientă de negociere în relaţia cu băncile. Implicarea statului trebuie să pornească de la premisa importanţei cu adevărat strategice pentru economia ţării a acestui sectorul”, a menţionat economistul Ion Tornea.
Potrivit studiului, printre măsurile care ar mai trebui întreprinse de către autorităţile statului este negocierea în continuare cu Federaţia Rusă pentru eliminarea tuturor barierelor la exportul produselor în această ţară, modificarea Legii insolvabilităţii, astfel ca aceasta să prevadă clar atribuţiile instanţei de judecată şi aplicarea principiilor Acordului Basel II de reglementare şi supraveghere bancară, iar ca rezultat băncile nu vor mai fi tentate să-şi creeze portofolii de credite de calitate mai redusă.