Banca Mondială va finanţa angajarea civică a tineretului rural
Tematica finanţării Programului de granturi mici (PGM) al Băncii Mondiale (BM) în anul 2008 va fi „Angajarea Civică a Tineretului rural”. Pentru anul 2008, bugetul PGM alocat R. Moldova este de 35 mii USD. Granturile prevăzute pentru 2008 vor fi cuprinse între 2000 şi 6000 USD.
Accentul în 2008 va fi pus pe pregătirea şi interacţiunea grupurilor de tineri cu diverşi parteneri sociali care să fortifice conştientizarea şi promovarea angajării civice a tineretului din spaţiu rural. Aceste proiecte şi activităţi urmează să întărească parteneriatul cu sectorul public, cu alte organizaţii ale societăţii civile şi cu sectorul privat, influenţând astfel şi fortificând mecanismele de participare, responsabilitate şi încredere.
PGM finanţează până la jumătate din bugetul propus pentru proiect, restul resurselor urmând să fie atrase din contribuţii suplimentare din alte surse, inclusiv de la partenerii sociali reali ai ONG-urilor, în vederea realizării proiectului.
Începutul PGM a fost lansat de BM în 1983 la nivel global, iar din 1998 acesta a fost descentralizat astfel, încât o serie de oficii ale BM din ţările–client administrează PGM în mod autonom. Printre acestea se află şi Oficiul BM în R. Moldova care implementează PGM deja de 11 ani 1998-2008. Suma totală alocată R. Moldova în această perioadă este de cca 400 mii de dolari. Beneficiari ai 92 de granturi PGM au devenit până în prezent 95 de ONG-uri din Moldova – 50 naţionale şi 45 locale.