Banca Mondială oferă Moldovei un grant pentru a o ajuta să facă faţă provocărilor determinate de criza preţurilor la produsele alimentare
Banca Mondială (BM) va acorda un grant în valoare de 7 mln dolari SUA pentru a ajuta Moldova să facă faţă provocărilor determinate de criza preţurilor la produsele alimentare. Finanţarea suplimentară a Proiectului „Servicii de sănătate şi asistenţă socială din Moldova” vizează ameliorarea alimentaţiei în rândul femeilor recent devenite mame şi al gravidelor, copiilor de vârstă fragedă şi copiilor mai mari, precum şi acordarea transferurilor în numerar instituţiilor sociale, care oferă produse alimentare copiilor, persoanelor în etate şi altor grupuri vulnerabile, pentru contracararea majorării preţurilor la produsele alimentare pe parcursul sezonului rece 2008-2009, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al BM.
“Această finanţare oferă un oarecare sprijin imperios necesar persoanelor, care sunt cel mai mult afectate de majorările subite ale preţurilor la produsele alimentare”, susţine Melanie Marlett, directorul de ţară pentru Moldova al BM. „Prin axarea pe cele mai vulnerabile grupuri, noi sperăm să ne asigurăm că majorarea cheltuielilor pentru produsele alimentare nu vor rezulta într-o deteriorare a sănătăţii moldovenilor din grupurile cele mai pauperizate”.
Impactul crizei globale determinate de preţurile la produsele alimentare asupra pieţei din Moldova şi asupra condiţiilor sociale urmează a fi estimat în contextul secetei catastrofale din anul 2007 şi al consecinţelor pe care aceasta le-a exercitat asupra producţiei alimentare din ţară. Deşi, ca regulă, Moldova este capabilă să-şi asigure auto-aprovizionarea cu produse alimentare, sezonul agricol din anul 2007 a fost marcat prin prejudicierea dramatică a recoltelor şi şeptelului. Cea mai elocventă statistică evocă un nivel al recoltei de cereale din anul 2007 egal cu doar 30% din nivelul recoltei înregistrat în anul 2006, în timp ce producţia de legume a diminuat cu 33%, iar a şeptelului s-a redus cu 25%. Prejudiciile totale din sector s-au ridicat la aproximativ 1 mlrd dolari SUA, determinând un şoc de producţie, care s-a extins şi asupra sezonului agricol din anul 2008, se spune într-un comunicat al BM.
În circumstanţe obişnuite, stocurile de produse alimentare ar fi fost reaprovizionate cu produse de import de pe pieţele de bunuri agricole regionale şi globale. Dar deficitul global existent de produse alimentare a exacerbat şi mai mult vulnerabilitatea pe termen scurt a Moldovei la oferta de produse alimentare. Neajunsul relativ de produse alimentare din ţară a determinat o majorare marcată a inflaţiei preţurilor la produsele alimentare, care la moment reprezintă principalul factor contribuitor al inflaţiei indicelui preţurilor de consum, se mai spune în comunicat. Comparativ cu perioada respectivă din anul trecut, inflaţia preţurilor la produsele alimentare în luna mai 2008 a sporit până la 24%, preţurile la pâine, fructe şi lapte majorându-se, respectiv, cu 20, 56 şi 24%.
Estimările preliminare indică faptul că, având o rata a inflaţiei la produsele alimentare de circa 24%, Moldova s-ar putea confrunta cu o majorare cu 13% a nivelului sărăciei, exacerbând şi mai mult provocarea determinată de necesitatea asigurării accesului păturilor pauperizate la produsele alimentare. O provocare nutriţională directă o prezintă situaţia grupurilor instituţionalizate, inclusiv a copiilor şi a persoanelor în etate, care în prezent supravieţuiesc cu o raţie evaluată sub 2 dolari SUA pe zi.
Scopul proiectului este ameliorarea sănătăţii populaţiei. Există trei componente ale proiectului original: componenta pentru modernizarea sistemului de sănătate, componenta pentru protecţie şi asistenţă socială, precum şi componenta pentru sprijin instituţional.
Grantul va fi acordat Moldovei în cadrul Finanţării Accelerate Globale pentru Criza Produselor Alimentare din partea Băncii Mondiale, în valoare de 1,2 mlrd dolari SUA, lansată la finele lunii mai curent. Noua finanţare este menită să abordeze nevoile imediate ale celor mai vulnerabile ţări prin sprijin reţelelor sociale publice, programe de alimentare în instituţiile şcolare, producţie agricolă şi alte intervenţii.