Banca Mondială extinde finanţarea pentru Republica Moldova
Consiliul Director al Băncii Mondiale a decis acordarea unei finanţări adiţionale Republicii Moldova în valoare de 10,2 mln USD, pentru următorii 2 ani în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul anunţă că această decizie vine ca urmare a implementării reuşite a proiectului „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, iar suma va fi utilizată pentru continuarea renovării şi construcţiei centrelor de sănătate din zonele rurale, realizarea reformelor asistenţei medicale primare şi spitaliceşti şi extinderii funcţionalităţii sistemului informaţional automatizat „Asistenţa Socială”.
Printre realizările importante în cadrul proiectului dat Ministerul Sănătăţii menţionează instituţionalizarea Conturilor Naţionale în Sănătate, elaborarea proiectului Strategiei pentru Resursele Umane, reabilitarea a 35 de centre de sănătate din zona rurală şi renovarea Spitalului Clinic Republican prin iniţierea construcţiei unui nou bloc chirurgical.
Cu sprijinul Corporaţiei Financiare Internaţionale, în 2011 a fost implementat primul proiect de parteneriat public-privat pentru Serviciul de radiologie şi imagistică medicală în cadrul Spitalului Clinic Republican.
Proiectul „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” este finanţat de Banca Mondială pentru perioada 2007-2013.