Banca Mondială dispusă să ajute R. Moldova pentru depăşirea crizei economice
Directorul de ţară al Băncii Mondiale (BM), Melanie Marlett, a declarat că BM a decis să-i acorde R. Moldova ajutor neîntârziat şi pe toate căile posibile în vederea depăşirii crizei economice. Declaraţiile au fost făcute în cadrul întrevederii dintre Melanie Marlett şi preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentului, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al legislativului.
Melanie Marlett l-a informat pe şeful interimar al statului despre intenţia fermă a BM de a negocia cu noul Guvern al R. Moldova şi a participa, împreuna cu FMI şi donatorii externi, la elaborarea şi implementarea Planului Naţional de Acţiuni Anti-Criză. După elaborarea Planului şi aprobarea unui nou program de cooperare cu FMI, este preconizată o întâlnire a reprezentanţilor Guvernului cu Grupul Consultativ de la Bruxelles şi cu participarea donatorilor externi ai R. Moldova. Potrivit reprezentantului BM, pentru a atrage mai multe investiţii străine şi a beneficia de susţinerea donatorilor, este necesar ca aceştia să cunoască profunzimea crizei cu care se confruntă Moldova.
Mihai Ghimpu a reafirmat intenţia noii guvernări de la Chişinău de a implementa reformele democratice şi economice, de a merge, pas cu pas, pe calea integrării europene. „Suntem conştienţi de faptul că noului Guvern îi revine misiunea deloc uşoară de îndeplinire a unor reforme nepopulare, care trebuiau efectuate cu mult timp în urmă, dar care ne vor da posibilitatea să rezolvăm probleme ce ţin de perspectivă”, a spus preeşdintele interimar.
Din anul 1992, când R. Moldova a început cooperarea cu Banca Mondială, această instituţie financiară internaţională a finanţat 58 de proiecte din R. Moldova în valoare de 775 milioane dolari. Actualmente sunt în curs de implementare 29 de proiecte în valoare de 270 milioane dolari. Consiliul directorilor executivi al BM a aprobat, la 29 ianuarie 2009, o nouă strategie pentru R. Moldova pe anii 2009-2012.