Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare îşi propune extinderea portofoliului de credite în Moldova

Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare îşi propune să diversifice portofoliul de credite în Republicii Moldova, a declarat preşedintele instituţiei, Andrey Kondakov, în cadrul unei prezentări a Strategiei instituţiei pentru mediul de afaceri din Moldova pe anii 2011-2014, transmite Info-Prim Neo. În acest moment Banca finanţează în Moldova 15 proiecte, în valoare de 54 de milioane de euro. Este vorba de proiecte în sectorul bancar. „Proiectele în sectorul bancar se implementează cu succes, dar noi vrem să identificăm clienţi în sectorul real al economiei. Sperăm ca în următorii patru ani să avem vreo 4-5 proiecte în sectorul real, în valoare de 30 de milioane de euro”, a menţionat Andrey Kondakov. Deocamdată, Banca nu deţine cote de participare în capitalul a careva întreprinderi din Moldova, dar aceasta nu înseamnă că nu este disponibilă să facă asemenea investiţii, dacă vor parveni propuneri interesante, a spus preşedintele instituţiei. Republica Moldova deţine 1% din acţiunile Băncii Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare. Ţării îi revine 2,5% din portofoliul total de credite. „Pare că nu este prea mult, dar, dacă vom calcula, vom vedea că la un euro investit în economia Moldovei sunt 13 euro resurse creditare de la Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare”, a subliniat Andrey Kondakov. Pe parcursul a 11 de ani de existenţă, Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare a finanţat în ţările din regiune peste 200 de proiecte. Valoarea portofoliului curent este de 1,5 miliarde de euro în 106 proiecte. „Este important că Banca oferă resurse creditare pe termen lung şi mai ieftine decât cele pe care le pot oferi în prezent băncile locale. Desigur, deocamdată, proiectele finanţate de acestă instituţie sunt în sectorul bancar, dar acesta este doar un intermediar, prin ele resursele sunt orientate tot către sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii”, a subliniat şefa Direcţiei datorie publică a Ministerului Finanţelor, Elena Matveev, care este şi guvernator al Băncii Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare din parte Republicii Moldova. Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare este fondată de ţări membre ale Cooperării la Marea Neageră: Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Georgia, Federaţia Rusă, România, Turcia, Ucraina şi Moldova. Capitalul statutar este de 3 miliarde drepturi speciale de tragere (circa 4,7 miliarde dolari). Banca oferă credite pe termen mediu şi lung, în sumă de la 3 până la 38 de milioane de euro. Finanţările sunt pentru proiecte de infrastructură, energetică, transport, industrie, comerţ, turism etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.