Banca Comercială Română Chişinău a lansat creditul BCR Plus

Banca Comercială Română Chişinău SA a lansat creditul BCR Plus. Este vorba despre un produs de creditare flexibil, care oferă întreprinderilor din Republica Moldova posibilitatea de valorificare a tuturor oportunităţilor de dezvoltare, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al băncii. Creditul BCR Plus este o soluţie care combină dobânzile avantajoase ale creditelor în valută şi gama variată a creditelor în lei. Prin Creditul BCR Plus întreprinzătorii îşi vor putea acoperi diverse necesităţi de finanţare a întreprinderilor, printre care: suplinirea mijloacelor circulante, procurarea echipamentului, construcţia sau procurarea bunurilor imobile, acoperirea decalajului de casă sau refinanţarea creditelor angajate la alte bănci. Rata dobânzii propusă pentru creditare este de până la 11% anual. „Creditul BCR Plus se diferenţiază prin condiţii avantajoase şi cu o dobândă foarte atractivă pentru mediul de afaceri din Republica Moldova. La crearea portofoliului de servicii şi produse, inclusiv cele de creditare, ţinem cont în primul rând de necesităţile potenţialilor beneficiari. Gândim la fel ca şi clienţii noştri, aşa încât BCR Chişinău devine un partener indispensabil pentru dezvoltarea afacerilor acestora”, a spus Sorin Andrei, preşedintele executiv al BCR Chişinău. În plus, creditul BCR Plus oferă o abordare individuală fiecărui client, astfel încât întreprinderile au posibilitatea să-şi aleagă soluţia potrivită pentru planurile lor, impreună cu consilierii de creditare ai BCR Chişinău, ţinând cont de specificul şi nevoile de finanţare ale fiecărui client în parte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE