Băieţelul care a căzut de la etajul 7 nu are fractură la baza craniului cum s-a bănuit
Copilaşul care a căzut duminică, 18 iulie, de la etajul 7 al unui bloc de locuit de pe bulevardul Dacia are şanse de supravieţuire, a declarat pentru Info-Prim Neo medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Evelina Rusu.
Medicii de la spitalul „Valentin Ignatenco” au solicitat ambulanţa specială de reanimare pentru a transporta copilul la tomografie. Rezultatul acesteia indică speranţe mari de viaţă pentru băiatul de numai un an şi jumătate. Tomografia a arătat că băiatul nu a suferit fractura bazei craniului şi nici hematom care i-ar fi pus în pericol viaţa lui.
Şi şeful Direcţiei sănătăţii, Mihai Moldovanu, a declarat în cadrul şedinţei operative de la primărie că viaţa copilului este în afara oricărui pericol.
Băiatul de numai un an şi jumătate a fost lăsat pentru câteva clipe în grija surorii sale, de 7 ani. Nu se cunoaşte cine a deschis geamul de la balcon şi cum a căzut copilul în gol. Solul afânat al unei grădini din preajma casei i-a amortizat căderea. Medicii veniţi cu ambulanţa au constatat leziuni corporale foarte grave, fracturi ale oaselor şi contuzii ale organelor interne.