Avocatul Ilie Rotaru va candida la funcția de deputat la alegerile parlamentare noi în circumscripția nr. 50, la vest de Republica Moldova. Acesta susține că deja a fost înregistrat grupul de inițiativă, iar colectarea semnăturilor a început.
Într-o conferință de presă la IPN, Ilie Rotaru a declarat că printre acțiunile care se regăsesc în programul său electoral se numără „crearea unei comisii parlamentare care ar investiga activitatea Procuraturii și a judecătorilor în ceea ce ține de fabricarea dosarelor penale și pronunțarea sentințelor de condamnare la comanda lui Vladimir Voronin și a lui Vlad Plahotniuc”. Potrivit lui Ilie Rotaru, „activitatea comisiei ar urma să se axeze pe studierea unor dosare penale concrete, care au parcurs toate etapele de examinare judiciară în ultimii 10-15 ani”.
Avocatul a menționat că el personal s-a confruntat cu dosare fabricate, iar unul dintre ele i-a fost intentat după ce a ieșit cu declarații în spațiul public despre „deposedarea averilor de la „Gemeni” (casa de comerț) de către Vladimir Voronin și Vlad Plahotniuc”. Ilie Rotaru, care este și fost administrator și acționar al SA „Gemenii”, spune că, încă în anul 2006, a intrat în posesia unor informații potrivit cărora societatea pe acțiuni a fost inclusă în lista întreprinderilor care prezintă interes special pentru familia Voronin. Și această informație ar fi aflat-o de la un colaborator al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (acum Centrul Național Anticorupție).
Ilie Rotaru susține că acționarii legali au fost înlocuiți cu persoane numite de Vladimir Voronin și Vlad Plahotniuc. Ulterior pe numele său au fost deschise dosare penale, iar deposedarea sa de acțiuni a fost posibilă prin sentințe pronunțate la comandă.
Avocatul mai spune că problema legată de situația de la „Gemeni” nu se regăsește deocamdată pe agenda noii guvernări, însă el își dorește ca aceasta să fie discutată la cel mai înalt nivel. În acest sens, Ilie Rotaru a spus că își dorește audiență la prim-ministru, la președintele Parlamentului și la șeful statului.
Ilie Rotaru a amintit și despre intenția de a crea Tribunalul Popular pentru Anchetarea Crimelor Justițiabililor. Cetățenii îl pot anunța personal despre eventualele nedreptăți la care au fost supuși, iar ulterior acestea vor fi făcute publice.