Avocatul copilului solicită ca educatorii din taberele de vară să fie selectaţi mai riguros

La propunerea avocatului parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului, Tamara Plămădeală, Ministerul Educaţiei a stabilit un plan de acţiuni pentru selectarea mai riguroasă a educatorilor în taberele de odihnă pentru copii, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Drepturile Omului, în prezent în majoritatea taberelor de odihnă funcţia de educatori este ocupată de studenţi în anul II sau III de facultate, diferenţa de vârstă între copii şi educatori fiind de 4-5 ani. Tamara Plămădeală a propus ca, la începerea sezonului estival, să fie adunaţi lucrătorii din toate taberele pentru un curs de instruire, informare, în vederea prevenirii unor situaţii de abuz, violenţă, dar mai ales, pentru asigurarea securităţii copiilor în tabere. După o vizită în mai multe tabere din Soroca, avocatul copilului a constatat că, în urma cazului de abuz sexual din tabăra „Andrieş” din Orhei, administraţiile taberelor supraveghează mai atent copii. În unele controlul este chiar exagerat, cum ar fi tabăra de odihnă „Victoria” din oraşul Soroca, unde copiii sunt vizitaţi în fiecare zi de către trei colaboratori de poliţie. Prezenţa acestora pe teritoriul taberei afectează starea psihologică a copiilor, care sunt stresaţi, mai ales că poliţiştii mai poartă şi discuţii cu copiii, consideră avocatul copiilor. Până la sfârşitul lunii curente, avocatul parlamentar va monitoriza tabere de odihnă din alte raioane în scopul monitorizării respectării dreptului la odihnă şi securitate a copiilor şi realizării Planului de acţiuni pe care Ministerul Educaţiei l-a propus.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.