Avocații Dionysos-Mereni acuză o examinare tendențioasă a cauzei în care e vizată compania

Avocații Dionysos-Mereni susțin că judecătorii care examinează cauza penală în care este vizată compania o fac tendențios și aplică alte standarde decât cele prescrise în Codul de procedură penală, încălcând și drepturile omului.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Marin Domenti a relatat că urmărirea penală împotriva Dionysos-Mereni a fost pornită după ce compania a cerut în instanță întoarcerea proprietății sale în valoarea de aproximativ trei milioane de lei, preluată de o altă companie, Univers-Vin. Ultima, la rândul ei, a acuzat compania de tentativă de escrocherie și abuz în serviciu.

Dacă inițial procurorul general a semnat o ordonanță de încetare a procesului penal, ulterior Univers-Vin a contestat ordonanța și a solicitat anularea ei și tragerea la răspundere penală a reprezentanților Dionysos-Mereni, „cu condamnarea la închisoare pentru faptul că a fost înaintată o acțiune în instanța de judecată împotriva companiei sale”.

Potrivit avocatului, în examinarea dosarului au avut loc mai multe încălcări procesuale. Dosarul, care conform normelor procesual-penale trebuia examinat în termen de 30 de zile, până în prezent se află la examinare în Curtea de Apel, deja de 1 an, din august 2021. Completul de judecători deja de două ori s-a retras pentru pronunțarea deciziei și de două ori a reluat examinarea cauzei.

De asemenea, completul de judecători a respins toate cererile apărătorilor Dionysos-Mereni, inclusiv anexarea la dosar a documentelor oficiale care confirmă legalitatea ordonanței Procuraturii Generale de încetare a urmăririi penale.

Completul de judecători a considerat că dreptul persoanei la apărare poate fi încălcat, desfășurând ședința fără avocat, care a lipsit invocând  motive obiective. „Suntem în prezența unei examinări tendențioase, în special în favoarea recurentului, cu încălcarea dreptului fundamental la apărare al unui cetățean al Republicii Moldova, precum și pledarea pentru o examinare rapidă, în defavoarea unei examinări multi-aspectuale și profunde”, a spus avocatul.

Alt avocat al companiei, Maxim Belinschii, consideră că judecătorii care examinează recursul aplică alte standarde decât cele prescrise în Codul de procedură penală. Potrivit lui, este paradoxal că judecătorii, pentru care este clar că nu e vorba de un dosar penal, examinează recursul timp de un an.

Apărătorii acuză că este un caz de justiție la comandă și mizează că dosarul va fi închis.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.