Avocat dă sfaturi parlamentarilor
Avocatul moldovean Mihai Corj a susţinut o conferinţă de presă marţi, 9 iunie, la care a sfătuit parlamentarii ce să facă înainte ca preşedintele să dizolve legislativul, transmite Info-Prim Neo.
Arătându-se preocupat de situaţia sectorului bancar, Mihai Corj îi recomandă guvernatorului Băncii Naţionale să vină cu un raport în faţa parlamentului despre starea acestui sector şi măsurile pe care intenţionează să le ia Banca Naţională a Moldovei (BNM). Corj consideră că banca centrală trebuie să furnizeze lichidităţi băncilor, pentru a nu se ajunge la alte cazuri de genul celui al băncii comerciale „Investprivatbank”. Avocatul spune că au început să apară zvonuri că unii deponenţi ar începe să se teamă de soarta depozitelor lor. În luna mai „Investprivatbank” a avut probleme cu reîntoarcerea depunerilor băneşti ale clienţilor.
Mihai Corj solicită parlamentului să modifice Codul electoral, astfel încât aplicarea ştampilei care certifică faptul că alegătorul a votat să fie reglementată prin cod, şi nu printr-o decizia a Comisiei Electorale Centrale. Înainte de alegerile din 5 mai Corj a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în acest sens, după ce a epuizat căile de atac în instanţele naţionale, acţionând în judecată Comisia Electorală Centrală.
Pentru a economisi bani pe timp de criză, avocatul Mihai Corj cere legislativului să stabilească moratoriu asupra articolului 28 din legea partidelor, care prevede finanţarea acestora. Astfel, crede el, se vor economici peste 7 mln de lei care urmează a fi transferaţi partidelor în prima jumătate a lui 2009.
O ultimă recomandare se referă la instituţia candidatului independent la funcţia de deputat. Corj doreşte ca această instituţie să fie eliminată din cauza pragului prea mare de 3 procente pe care un candidat independent trebuie să-l treacă, sau să se micşoreze acest prag până la 1 procent.