Avionul lui Osipov întârzie de câteva ore

Cursa Moscova-Chişinău, cu care se întoarce în ţară şi vicepremierul Victor Osipov de la summitul OSCE de la Astana, întârzie de câteva ore din cauza vizibilităţii reduse, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful Biroului pentru reintegrare, George Balan. Victor Osipov urma să ajungă la Chişinău la ora 11.00, iar pentru ora 15.00 a fost convocat un briefing de presă privind rezultatele summitului de la Astana. „În cel mai bun caz, avionul vicepremierului va ateriza la Chişinău la 15.30, iar briefingul va fi sau amânat, sau se va desfăşura după orele 16.30”, a declarat George Balan. Adriana Doru, PR manager la Aeroportul Internaţional Chişinău, a declarat pentru Info-Prim Neo că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile până la prânz la Chişinău nu a aterizat niciun avion. Chişinău-Munchen a fost anulată, iar alte 6 curse întârzie, acestea sunt din Bucureşti, Moscova, Sankt-Petersburg, Istanbul şi Milan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.