„Avem un vis – susţinerea ÎMM de către stat”. Interviu Info-Prim Neo cu Eugen Roşcovan, preşedintele Asociaţiei Micului Business din Moldova

[ - Cum a fost anul 2009 pentru micii antreprenori?] - În anul 2009 noi am finalizat acţiunile masive de protest pe care le-am avut şi ne-am ales şi cu unele succese. Am reuşit în fine să convingem fostul parlament să prelungească termenul de valabilitate al patentei de întreprinzător până în 2017. Vreau să vă spun că, în principiu, este un rezultat bun, dar mai rămâne de lucru. [ - Aţi obţinut o cedare din partea fostei guvernări. Ce urmează în continuare?] - Desigur că pentru noi această cedare din partea fostei guvernări a fost importantă. Am mers la multe chestiuni de compromis, am acceptat blocul de amendamente la Legea nr. 93 cu privire la patenta de întreprinzător, cu gândul că, ulterior, se vor mai putea introduce amendamente şi să le adaptăm la noile condiţii economice. Presimţirea noastră că lucrurile se vor schimba spre o anumită degradare economică s-a adeverit, fiindcă încă de prin 2007 în micul comerţ deja era resimţită o recesiune, cererea de mărfuri în piaţă a scăzut. Întreprinderile Mici şi Mijlocii (ÎMM) din Moldova sunt într-o stare de stagnare. Deşi la noi se spune că avem 41 mii de ÎMM, acestea sunt doar declaraţii la nivel oficial, pentru că peste 30% din ele au veniturile zero, asta înseamnă, de fapt, că ele nu desfăşoară activitate. Ceilalţi se străduiesc să-şi păstreze angajaţii şi partenerii. Dar mare activitate economică nu desfăşoară, din simplul motiv că nu există cerere, nu există stimulenţi economici şi puterea de cumpărare a populaţiei este foarte mică. [ - Aţi înaintat o serie de propuneri noii guvernări. Cum credeţi, acestea vor rămâne pe hârtie sau se va purcede la rezolvarea problemelor micilor antreprenori?] - Sperăm că se va purcede la schimbări. Noi am elaborat propuneri guvernului, dar desigur că nu ne vom limita doar la aşteptarea unor soluţii, fiindcă, vedeţi cum se întâmplă, agenţii economici se adresează la ministerul economiei cu anumite întrebări, lor li se răspunde formal că „aşa este stabilit în lege”, dar nicidecum nu se purcede la modalitatea de a-i aduna pe aceşti oameni şi a-i asculta ce vor ei. [ - Vă propuneţi şi în continuare să luptaţi cu birocraţia?] - Reglementările excesive pun mereu întreprinzătorii într-o situaţie dubioasă, aceste capcane deseori sunt nişte scăpări, dar de multe ori şi nişte inserări intenţionate pentru a menţine controlul asupra antreprenorului, fiindcă orice control care stabileşte că o activitate sau alta nu este reglementată, este pe cale să aplice amendă, iar amenzile la noi sunt destul de usturătoare. Ce se întâmplă mai departe? Mai departe agentul economic, desigur, încearcă să se înţeleagă cu aceste organe de control şi în ultimă instanţă avem fenomenul corupţiei. Există chiar şi o cifră aproximativă, care spune că numai din cauza că anumite domenii de activitate au fost scoase în afara legii cu privire la patenta de întreprinzător, anual nu ajung în bugetul ţării peste 30 mln lei. Lucrul acesta este deplorabil. [ - Cum îi vedeţi pe micii întreprinzători în 2010?] - Ar fi bine dacă aş fi clarvăzător, dar ştiind inerţia birocraţiei, ştiind faptul cât de greu funcţionarii din cabinetele ministerelor merg la schimbarea lucrurilor, noi nu putem să declarăm că am privi cu foarte mare optimism în 2010. Noi sperăm că vor avea loc schimbări, că treptat se va ţine cont de propunerile oamenilor de afaceri şi vor fi făcute amendamente la legi, vor fi abrogate anumite hotărâri de guvern, în felul acesta uşurându-se viaţa ÎMM. Avem un vis – susţinerea ÎMM de către stat. Realmente, în buget nu sunt planificate resurse pentru ÎMM, în acest sens este foarte greu de vorbit despre dezvoltarea micului business. Dar şi alte momente ne pun în gardă: odată ce nu există finanţare şi există birocraţie permanentă, odată ce există o receptivitate foarte slabă cu privire la problemele întreprinzătorilor, asta înseamnă că şi de lucru vom avea mai puţin. Peste tot, începând de la SUA şi terminând cu UE şi spaţiul CSI, în baza ÎMM anual se creează până la 70-80% locuri de muncă. În sensul acesta, promisiunile de liberalizare a antreprenoriatului inspiră o anumită încredere că lucrurile ar putea să meargă spre bine. [ - În 2010 micul business va mai organiza proteste în stradă?] - Sper să nu fie nevoie de proteste, pentru că îmi exprim convingerea că vor fi recepţionate propunerile care parvin din localităţile ţării noastre, de la micii antreprenori şi ele vor fi soluţionate dacă nu totalmente, măcar în direcţia stimulării activităţii lor. Nici antreprenorii, nici eu personal, nu considerăm că ieşirea în stradă este cea mai bună soluţie. Aceasta a fost soluţie extremă, pentru că au fost epuizate toate celelalte, iar omul nu are ce face decât să iasă în stradă. Antreprenorii sunt oameni constructivi. Ei întotdeauna au vrut să schimbe lucrurile aşa ca să fie rezultate pe ambele părţi ale baricadei. Eu sunt sigur că antreprenorii s-au schimbat, după o perioadă îndelungată de proteste. În sensul acesta, noi vom depune eforturi, ca pe cale amiabilă, pe calea dialogului social, să soluţionăm problemele aşa ca să fie păstrate şi locurile de muncă şi sursele de existenţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.