Autovehiculele şi remorcile acestora vor fi supuse testării tehnice obligatorii din 1 ianuarie 2007

Începând cu 1 ianuarie 2007 vor fi supuse testării tehnice obligatorii toate autovehiculele şi remorcile acestora. Regula va fi aplicată conform Programului de diminuare a poluării aerului de către mijloacele de transport auto. Potrivit ministrului Ecologiei şi Resurselor Naturale (MERN), Constantin Mihăilescu, numai în Chişinău circulă un număr mare de automobile – circa 200 mii înregistrate în capitală şi încă peste 200 mii care tranzitează oraşul, ceea ce face ca poluarea să depăşească nivelul maxim admisibil în fiecare a doua zi a anului. În Chişinău, automobilele produc 90-95 % din volumul total al substanţelor poluante degajate în atmosferă, iar acest indice este din an în an în creştere. MERN, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne şi cel al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor au fost obligate de Guvern să intensifice controlul asupra respectării de către personalul centrelor de testare tehnică a prevederilor legislaţiei, pentru a asigura securitatea ecologică a automobilelor conform standardelor naţionale şi internaţionale. În cadrul operaţiunii „Aer curat”, desfăşurată în anul curent de Inspectoratul Ecologic de Stat şi MAI, au fost depistate unităţi de transport care, deşi au trecut testările tehnice în staţiile specializate, produceau un grad sporit de emisii poluante. Raidurile efectuate au depistat staţiile tehnice care încalcă legislaţia de domeniu, printre acestea figurând „Taf-Service” din Bălţi şi „Autotest” din Orhei. Pe parcursul a nouă luni ale anului curent, Inspectoratul Ecologic de Stat a supus controlului şi testării ecologice peste 40 mii de unităţi de transport auto. Numai la în lunile mai-iunie, în cadrul operaţiunii „Aer curat” au fost verificate 6405 unităţi de transport, au fost întocmite 289 de procese verbale şi aplicate 524 de amenzi şi 171 de interdicţii de exploatare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.