Autosuspendarea procurorului general este interpretată diferit de către jurişti

Juriştii apreciază diferit autosuspendarea din funcţie a procurorului general, Valeriu Zubco. Unii afirmă că acţiunea este legală, alţii că este ilegală. Şi unii, şi alţii recunosc că prevederile legii lasă loc de interpretări, transmite Info-Prim Neo. Procurorul general s-a autosuspendat din funcţie pe perioada anchetei în cazul lui Sorin Paciu, rănit mortal la vânătoarea de selecţie din Pădurea Domnească, la care a participat şi Valeriu Zubco. Corneliu Gurin, expert juridic în cadrul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, a declarat pentru Info-Prim Neo că autosuspendarea nu este prevăzută de Legea cu privire la Procuratură. Totodată, Legea cu privire la statutul persoanei cu demnitate publică vorbeşte despre suspendare. „În anexă este vizat şi procurorul. Această lege spune că pe perioada anchetei procurorul poate fi suspendat. Deja se interpretează că este auto-suspendare sau suspendare. Aici poate fi o problemă că nu s-a format comisia de anchetă şi nu este clar cum figurează procurorul în dosar. Dacă figurează ca martor, atunci este bine aşa cum s-a autosuspendat”, a spus Corneliu Gurin. Avocatul Vladimir Ţurcan este de părere că autosuspendarea procurorului general este o modalitate de eschivare de la îndeplinirea atribuţiilor. „Consider că nu este legală autosuspendarea. Sunt doar două posibilităţi legale: sau îşi dă demisia, sau pleacă în concediu şi declară că o face pentru a nu prejudicia ancheta”, a subliniat avocatul. Preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vlad Gribincea, susţine că în Legea cu privire la Procuratură nu se spune nimic despre autosuspendarea procurorului general. „Dar există reguli generale cu privire la suspendarea din funcţie, întrebarea este dacă regulile generale se aplică şi la Procuratură. Aici e o chestie juridică la mijloc şi doi jurişti vor spune două păreri diferite”, a conchis juristul. Procurorul general a anunţat luni, 14 ianuarie, că se autosuspendă din funcţie la îndemnul preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. După şedinţa Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, luni seara, premierul Vlad Filat a spus că procurorul nu se poate autosuspenda şi că Valeriu Zubco este în concediu. Procuratura Generală în continuare are plasat pe pagina sa oficială informaţia că procurorul s-a autosuspendat. Preşedintele Consiliului Procurorilor, Iurie Garaba, nu a răspuns la telefon ca să precizeze dacă procurorul general este autosuspendat sau este în concediu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.