Autospeciala care atârna pe podul din strada Ismail a fost tractată

Autospeciala care atârna pe podul din strada Ismail din capitală a fost tractată. La fața locului au intervenit angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu tehnica grea din dotare, transmite IPN.

Potrivit IGSU, au intervenit cinci echipe de salvatori cu tehnica grea de descarcerare, inclusiv și o macara. Ei au stabilizat autovehiculul prevenind riscul de cădere. Echipele de pompieri au asigurat și paza antiincendiară, la locul accidentului fiind înregistrate scurgeri de combustibil.

Șoferul autocamionul a ieșit din cabină de sine stătător. Bărbatul a fost preluat de medici pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de resort.

Primăria municipiului Chișinău informează că autospeciala, cu o greutate de 10 tone, era deșartă în timpul producerii incidentului. „Preliminar, din spusele șoferului autospecialei, un alt autoturism i-a tăiat calea. Echipajul camionului, format din doua persoane, se afla în afara pericolului, iar alte persoane nu au avut de suferit”, se arată într-o declarație de presă.

Circulația rutieră pe podul din strada Ismail a fost reluată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.