Autoritățile vor contracta un credit de urgență de la Banca Mondială pentru agricultură

Autoritățile intenționează să contracteze un credit de urgență de la Banca Mondială, bani din care să acorde suport sectorului agricol, afectat de secetă. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon, luni, după ședința conducerii de vârf a țării. Șeful statului nu a precizat despre ce sumă ar putea fi vorba, transmite IPN.

Igor Dodon a menționat că este o secetă fără precedent, iar agricultorii se confruntă poate chiar cu cea mai dificilă situație de la Independență încoace. Potrivit lui, Guvernul a început acordarea unor compensații agricultorilor, iar în acest sens au fost identificați două sute de milioane de lei. Însă, mai au loc pe evaluări pentru cea de-a doua grupă de cereale.

Și în acest sens urmează să fie identificate surse. Însă, potrivit președintelui, capacitățile bugetare sunt reduse. „Am discutat cu colegii din Guvern și am decis să solicităm un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a ajuta, în special agricultorii. Există astfel de mecanisme. Și colegii din Guvern vor avea în următoarele zile primele contacte cu reprezentanții Băncii Mondiale pentru a discuta acest subiect”, a notat președintele.

Prejudiciul provocat de secetă pentru semnăturile cu grâu depășește 700 de milioane de lei, iar pentru orz și rapiță – câte o sută de milioane de lei. În total, din acele 415 mii de hectare însămânțate în toamnă, mai mult de 180 de mii de hectare de grâu, orz și rapiță sunt afectate în proporție mai mare de 60%. Raportat la suprafața totală, este vorba de aproape 43% de terenuri afectate în proporție mai mare la 60%. Acestea sunt evaluările doar pentru cerealele din prima grupă, iar evaluările continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.