Autoritățile Turciei au comunicat că Vlad Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul lor

Autoritățile competente ale Turciei au comunicat că Vlad Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul lor. Răspunsul oficial a fost expediat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, la cererea de extrădare a fostului lider PDM din 29 septembrie 2020, înaintată de Procuratura Republicii Moldova, informează PG printr-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit autorităţilor turce, cetățeanul Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Turcia la data de 4 octombrie 2020.

Vlad Plahotniuc a fost dat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE