Lideri de opinie şi reprezentanţi ai societăţii civile cheamă autorităţile Republicii Moldova să nu recunoască elemente de statalitate ale regiunii transnistrene. În Declaraţia cu privire la Liniile Roşii ale Reglementării Transnistrene, publicată duminică, 21 august, semnatarii solicită autorităţilor Republicii Moldova să respingă categoric orice fel de garanţii unilaterale invocate, propuse sau târguite pe parcurs în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, care nu au girul Preşedinţiei sau Parlamentului şi care servesc intereselor unor actori externi drept pretext şi instrument de intervenţie şi capturare a statului, transmite IPN.
Semnatarii îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu multiplicarea presiunilor asupra autorităţilor constituţionale pentru a le determina să facă cedări unilaterale, care pot prejudicia grav negocierea viitorului statut al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. Liderii societăţii civile fac apel către mediatorii şi observatorii formatului 5+2 să ţină seama de interesele Republicii Moldova în reglementarea acestui conflict, escaladat de prezenţa militară străină pe teritoriul său.
Potrivit liderilor de opinie, orice politică de promovare a încrederii trebuie să se sprijine pe prioritatea promovării drepturilor omului, libertăţilor cetăţeneşti şi a remediilor juridice de reparaţie a oricăror abuzuri, precum şi pe respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, semnatarii Declaraţiei consideră că demilitarizarea regiunii transnistrene, evacuarea militarilor ruşi şi a echipamentului de luptă este o condiţie primordială pentru soluţionarea politică durabilă, comprehensivă şi definitivă a conflictului.
Printre semnatari se numără: Vasile Nedelciuc, preşedinte APE; ex-premierul Ion Sturza, preşedinte Fribourg Investments; Igor Munteanu, director executiv IDIS „Viitorul”; Eugen Carpov, ex-vicepremierul reintegrării, membru APE; Victor Chirilă, director executiv APE; Igor Boţan, director executiv ADEPT; Arcadie Barbăroşie, director executiv IPP; Ion Manole, director executiv Promo-LEX; Petru Bogatu, vicepreşedinte, Uniunea Jurnaliştilor; Iurie Reniţă, ambasador al Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi Șeful Misiunii Republicii Moldova la NATO; Mihai Gribincea, ambasador al Republicii Moldova în România; Leonid Litra, cercetător superior, Institutul de Politică Mondială de la Kiev; Lilia Carasciuc, Transparency International – Moldova; Petru Macovei, Asociaţia Presei Independente (API); Adrian Lupuşor, director Executiv Expert-Grup etc.