Autoritățile se gândesc la măsuri suplimentare pentru a sprijini populația, vicepremier

Autoritățile se gândesc la măsuri suplimentare pentru a sprijini populația în condițiile în care furnizorul „Moldovagaz” analizează și opțiunea de creștere suplimentară a tarifului, care să asigure achitarea curentă a gazului procurat de Republica Moldova din Federația Rusă. Despre aceasta a comunicat, într-o conferință de presă, viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.

Andrei Spînu a menționat că, în luna decembrie, Republica Moldova a achiziționat gaze cu 450 de dolari pentru o mie de metri cubi, prețul fiind în scădere. „Vreau să fac o remarcă referitor la luna decembrie. A fost vehiculată suma de 550 de dolari în presă – ceea ce nu este adevărat. Repet, prețul de achiziție a gazului pentru luna decembrie a fost de 450 de dolari. Pentru luna ianuarie, luna în care ne aflăm, prețul mediu de piață, conform aceluiași index bursier, este 1 359 de dolari”, a precizat vicepremierul.

„Vreau să amintesc că în luna decembrie am avut noi, dacă vreți, vârfuri de preț european. Au fost zile când prețul gazului a fost de 2 800 de dolari pentru o mie de metri cubi. Aceste prețuri la nivel european au influențat și prețul pentru Republica Moldova. Prețul de achiziționare a gazului pentru Republica Moldova în ianuarie va fi de 646 de dolari pentru mia de metri cubi sau cu 52% mai ieftin decât prețul mediu bursier”, a mai spus ministrul.

Andrei Spînu a insistat că Moldova are un contract de livrare a gazelor bun, dacă e să se facă comparația cu prețurile de pe piață. Autoritățile înțeleg că tarifele sunt mari pentru mulți cetățeni. În aceste condiții, sunt examinate măsuri suplimentare pentru a sprijini populația. „Guvernul analizează opțiuni de susținere suplimentară a populației în funcție de evoluția prețurilor la nivel european. Primele zece zile ale lunii ianuarie arată o descreștere considerabilă a prețului, ceea ce va duce la o scădere a prețului de achiziție a gazului pentru luna februarie”, a anticipat vicepremierul.

În altă ordine de idei, vicepremierul a declarat că, din informația pe care o deține, „Moldovagaz” va transfera integral concernului  Gazprom, până la sfârșitul acestei săptămâni, plățile pentru consumul de gaze în luna decembrie. De asemenea, până la sfârșitul săptămânii urmează să înceapă achitarea a unei părți a sumei în avans pentru luna ianuarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.