Autoritățile se declară determinate să parcurgă toate etapele parcursului european

Autoritățile de la Chișinău se declară determinate să parcurgă toate etapele parcursului european prin voință politică, diferențiere inteligentă combinată cu responsabilitate comună, astfel realizând aspirațiile legate de un viitor european. Integrarea europeană reprezintă agenda internă a Republicii Moldova, iar relația cu Uniunea Europeană trebuie să se bazeze pe încredere, pragmatism și pe rezultate concrete. Tezele au fost formulate la cea de a V-a ediție a Forumului anual de dezbateri privind integrarea europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că rezultatele evenimentelor recente, printre care Summitul Parteneriatului Estic, dar și negocierile de la Viena în formatul 5+2, trebuie privite prin prisma realității și nu este cazul „să ne îmbătăm cu apă rece”. „Relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie construită pe bază de încredere și de rezultat. A trecut perioada în care Republica Moldova era tratată cu încredere oarbă. Din ianuarie 2016 și până în prezent, Republica Moldova are o relație cu Uniunea Europeană  bazată, nu aș spune pe condiționalitate, dar pe rezultate și pe principiul „more for more” (mai mult pentru mai mult, n.r.)”, a opinat Andrian Candu. Autoritățile își vor concentra în perioada imediat următoare eforturile pe creșterea capacităților interne pentru a reuși implementarea Acordului de Asociere și DCFTA în mod calitativ și în perioadă optimă.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Andrei Galbur a declarat că Republica Moldova, cu cât mai mult și cu cât mai eficient implementează angajamentele asumate în fața Uniunii Europene, își probează prin fapte atașamentul pentru principiile care fundamentează procesul de integrare europeană. „De asemenea, cu cât mai mare și mai vizibil va fi impactul și ritmul implementării Acordului de Asociere, cu atât mai mare va fi încrederea cetățenilor noștri”, a notat Andrei Galbur. Potrivit ministrului, cuvântul-cheie în perioada următoare este „implementare” și în acest sens există mecanismele și instrumente necesare pentru realizarea temelor pentru acasă.

Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a remarcat că în parcursul european al Republicii Moldova sunt vizibile lucruri care au fost realizate, însă se vede și ceea ce mai rămâne de făcut. Este important să continue reformele economice, să fie combătută corupția, să fie recâștigată încrederea în domeniul justiției, lucruri care sunt extrem de importante pentru fiecare cetățean. În ceea ce ține de relația Republicii Moldova cu UE, Peter Michalko  spune că aceasta a ajuns la un nivel înalt de calitate. Moldova are Acordul de Asociere cu UE, DCFTA și astfel posedă toate posibilitățile în calitate de partener. Potrivit ambasadorului european, este important ca și oamenii să înțeleagă cum se va schimba viața lor în calitate de consumatori, angajați, antreprenori etc. Doar cu voință politică și eforturi intense se poate merge mai departe.

Prezent la eveniment, europarlamentarul Andi Cristea a subliniat că Republica Moldova este văzută ca un partener, fiind un stat asociat care are un viitor european. „Vrem să vedem valori europene reale aici, în Republica Moldova, așa cum le avem în Uniunea Europeană. Desigur, acest proces este complex, este îndelungat și, deși suntem conștienți că va fi un drum lung, suntem pregătiți să-l parcurgem cu toții”, a mai spus eurodeputatul.

Potrivit fostului prim-ministru Ion Sturza, chiar dacă se afirmă că proiectul de țară al Republicii Moldova este integrarea europeană, trebuie să fim sinceri că în mica societate moldovenească există și alte proiecte de țară, printre care – reintegrarea cu România, integrare în spațiul eurasiatic sau consolidarea statalității. În opinia sa, este nevoie de ambiția de a moderniza țara după modelul european și în acest sens nu este nevoie de a inventa ceva nou. Până la urmă, cetățenii își doresc o țară modernă, prosperă, cu un spațiu economic dezvoltat, în care să le fie respectate drepturile. Dacă Republica Moldova nu-și va face tema pentru acasă și dacă nu va deveni un furnizor de stabilitate, nu va avea un parcurs european de succes. Trebuie să recunoaștem că Moldova rămâne și astăzi o stație terminus a Uniunii Sovietice, vorbind despre sistemul economic și logistic, iar infrastructura sovietică îi joacă festă în procesul de integrare fizică în UE, a mai spus fostul premier.

Cea de a V-a ediție a Forumului anual de dezbateri privind integrarea europeană a Republicii Moldova este organizată de către Asociația pentru Politică Externă din Moldova și Fundația Friedrich Ebert Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.