Autorităţile recunosc lacune în sistemul judiciar

Modalităţile de îmbunătăţire a activităţii instanţelor judecătoreşti, de sporire a responsabilităţii judecătorilor pentru deciziile adoptate şi de asigurare a corectitudinii procesului judiciar au fost discutate luni, 1 decembrie, la o şedinţă privind perfecţionarea sistemului judiciar din R. Moldova, convocată de şeful statului, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Serviciului de presă al preşedintelui, în cadrul şedinţei au fost evidenţiate lacunele existente în procesul de înfăptuire a justiţiei, care conduc la comiterea unor ilegalităţi inadmisibile în condiţiile unui stat de drept şi la lezarea drepturilor cetăţenilor la un act de justiţie corect şi imparţial, diminuând considerabil din încrederea populaţiei în organele judecătoreşti. Au fost formulate diverse propuneri privitor la măsurile care se impun a fi întreprinse în vederea ameliorării situaţiei, care eventual să fie sintetizate pentru elaborarea unui proiect de lege în acest sens. La şedinţa convocată de Vladimir Voronin au participat preşedintele Parlamentului Marian Lupu, prim-ministrul Zinaida Greceanâi, viceprim-ministrul Valentin Mejinschi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Ion Muruianu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii Nicolae Clima, ministrul justiţiei Vitalie Pârlog, Procurorul General al R. Moldova Valeriu Gurbulea, consilierul prezidenţial pentru probleme juridice Igor Vremea.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.