Compania Infoconstruct, cunoscută sub brandul Bursa de construcţii, sesizează opinia publică despre refuzul repetat al autorităţilor publice locale de nivel unu şi doi să ofere informaţii de interes public privind autorizaţiile de construcţie, antreprenorii care execută lucrările din banii publici etc. Directorul companiei, Alexandru Digolean, a declarat pentru IPN că sunt primării care refuză categoric să ofere un răspuns şi returnează demersurile oficiale expediate la adresa acestora, motivând lipsa de timp.
Unul din exemplele descrise de către Alexandru Digolean se referă la Primăria satului Pogăneşti, raionul Hânceşti, care are un proiect de reparaţie a drumurilor locale din bani publici şi care a refuzat să prezinte informaţii despre antreprenorul care va executa lucrările, în pofida demersului oficial expediat la adresa autorităţii locale. O situaţie asemănătoare este şi la Spitalul raional din Ungheni.
„Consiliul raional Ungheni a alocat din bugetul public bani pentru reparaţia capitală a instituţiei, însă atât membrii Consiliul local Ungheni, cât şi managerul instituţiei de sănătate au refuzat să discute cu reprezentanţii companiei. Şi în acest caz autorităţile locale nu au vrut să ne spună cine este antreprenorul care va efectua lucrările de reparaţie din banii publici. Şi Direcţia construcţii capitale a municipiului Chişinău, chiar şi în baza unei scrisori oficiale prin care au fost solicitate informaţii despre mai multe obiective în construcţie şi reparaţie, a refuzat să ofere informaţiile solicitate”, a spus Alexandru Digolean.
Potrivit lui, primăriile oraşelor Cimişlia, Ceadîr-Lunga, Căuşeni, Nisporeni, Comrat, Glodeni au ignorat solicitările Bursei de construcţii şi nu au expediat niciun răspuns chiar după expirarea termenului legal, de 30 de zile. Totodată, primăriile oraşelor Orhei, Cahul, Ocniţa, Ungheni şi Bălţi au refuzat să răspundă solicitărilor şi au înapoiat scrisorile de solicitare. Demersurile către aceste primării au vizat autorizaţiile eliberate în construcţie, care potrivit legislaţiei se fac publice.
„Au refuzat să ne ofere informaţii, am făcut referire la legislaţie şi ne-au trimis un mesaj că nu vor să dea o astfel de informaţie. În ultimele cazuri, când i-am sunat, ne-au spus că nu oferă astfel de informaţii SRL-urilor pentru că nu au timp. Au salariu mic şi nu au timp să facă un efort suplimentar ca să expedieze prin mail sau fax informaţii despre autorizaţiile de construcţie eliberate”, a spus Alexandru Digolean.
Alexandru Digolean a subliniat că în majoritatea cazurilor în care solicită informaţii despre antreprenorii care vor efectua anumite lucrări de construcţii din banii publici, autorităţile publice locale fac referire la Legea cu privire la datele cu caracter personal, precum că datele antreprenorilor sunt confidenţiale, iar demersurile de a afla mai multe informaţii despre aceştia sunt catalogate de către primării ca neîntemeiate. „Însă tot legislaţia naţională stipulează că datele de interes public, precum certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie, trebuie să fie făcute publice”, a adăugat Alexandru Digolean. Directorul Bursei de construcţii a spune că nu a apelat deocamdată la instanţe de judecată pentru că procesele sunt de durată.
În opinia lui Digolean, autorităţile locale nu fac publice informaţiile ce vizează interesele cetăţenilor din cauza unor interese ascunse, iar în cazul în care va mai fi refuzată informaţia solicitată acesta va recurge în instanţa de contencios administrativ.
Bursa de construcţii este o companie specializată în selectarea şi prestarea informaţiei despre obiectele de construcţie: lucrările efectuate şi termenele de construcţie, adresele obiectelor, firmele şi organizaţiile-executante cu indicarea adreselor, telefoanelor şi persoanelor de contact.