Autorităţile publice, dar şi întreprinderile, vor stoca informaţii despre plantele de pe teritoriul pe care în gestionează
Informaţiile despre speciile de plante, alge, licheni şi ciuperci care cresc în mediu natural, despre specii rare sau cu statut de protecţie, vor fi stocate într-un registru electronic – Cadastrul electronic al obiectelor regnului vegetal, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Regulamentului ţinerii Cadastrului obiectelor regnului vegetal, aprobat de executiv, subiecţi ai cadastrului sunt: întreprinderile agricole (pe teritoriile cu destinaţie agricolă), întreprinderile silvice (pe terenurile fondului forestier), autorităţile publice locale (pe terenurile din fondul funciar proprietate publică) şi Academia de Ştiinţe a Moldovei (pe tot teritoriul RM, pentru speciile rare, vulnerabile şi cele cu statut de protecţie).
Ţinerea cadastrului include colectarea informaţiei despre obiectele regnului vegetal şi scrierea paşapoartelor pentru acestea. Evaluarea în teritoriu va fi organizată de AŞM, nu mai rar de o dată în 10 ani şi trebuie să conţină informaţii despre distribuirea spaţială a obiectelor regnului vegetal, cu indicarea suprafeţelor, componenţei, calităţii şi stării lor.
Baza de date va fi întreţinută de Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM, actualizată şi prezentată anual Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, altor autorităţi de resort.
Guvernul este de părere că datele cadastrului vor constitui o bază bună pentru monitoringul obiectelor regnului vegetal, un imbold pentru păstarea şi perpetuarea speciilor rare, precum şi o platformă pentru studierea aprofundată de către colaboratorii ştiinţifici şi botaniştii amatori a florei RM.