La 7 mai, Parlamentul European a aprobat Rezoluţia cu privire la situaţia din Republica Moldova. Prin acest document Legislativul UE a condamnat cu fermitate campania amplă de hărţuiri, gravele încălcări ale drepturilor omului şi toate celelalte acţiuni ilegale ale guvernului moldovean în perioada de după alegerile parlamentare. Dar, în acelaşi timp, a chemat statele membre ale UE şi Comisia Europeană să revizuiască sistemul de vize al UE pentru Moldova, în vederea relaxării condiţiilor regimului de acordare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni. De asemenea, a reafirmat sprijinul pentru integritatea teritorială a ţării şi a nuanţat că este necesar ca UE să aibă un rol mai puternic în găsirea unei soluţii la problema reprezentată de Transnistria. Şi, poate cel mai important lucru, a invitat UE să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a oferi poporului moldovean un viitor cu adevărat european, altfel spus o perspectivă clară de a deveni membru al UE. Opoziţia de la Chişinău a calificat Rezoluţia Parlamentului European ca reprezentând o primă angajare serioasă a UE vizavi de evenimentele post-electorale din ţara noastră. La rândul lor, reprezentanţii PCRM cu etichetat documentul în cauză că fiind o mostră de standarde duble şi o insultă la adresa poporului Moldovei. Mai mult decât atât, aceştia din urmă încearcă să diminueze impactul acestei rezoluţii asupra evoluţiei relaţiilor Republicii Moldova cu UE, argumentând că Parlamentului European îi revine un rol insignifiant în politica externă a UE. Astfel de argumente contravin însă realităţilor şi denotă, mai degrabă, că reprezentanţii PCRM sunt familiarizaţi puţin sau aproape deloc cu atribuţiile şi rolul ce îi revine {de facto}, în cadrul UE, Parlamentului European. Aceasta ignoranţă explică doar parţial gafele impardonabile comise în ultimele săptămâni de guvernanţi în raport cu Legislativului UE şi membrii săi. În realitate, însă, autorităţile moldovene vor fi obligate să ţină cont de concluziile şi recomandările Parlamentului European, iar argumentele sunt următoarele: [Unu,] la 16 iunie 2009, Moldova va iniţia cu UE negocierile cu privire la Acordul de Asociere. Or, un capitol important din acest acord se va referi la dialogul politic între autorităţile moldovene şi cele europene, inclusiv la nivel parlamentar. Cu alte cuvinte, Parlamentul European va avea un cuvânt greu de spus în timpul procesului de negocieri asupra Acordului de asociere precum şi a următorului Plan de Acţiuni Moldova – UE; [Doi,] odată negociat, viitorul Acord de Asociere cu UE trebuie să fie votat de Parlamentul European. În caz contrar, atâta timp cât acordul nu va avea girul legiuitorilor europeni, el va rămâne un document fără putere juridică; [Trei,] Moldova doreşte pentru cetăţenii săi un regim de călătorii fără vize în spaţiul UE, or, un astfel de acord va necesita, din nou, aprobarea Parlamentului European. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un eventual Acord de liber schimb între Moldova şi UE; [Patru,] bugetul UE, inclusiv resursele financiare prevăzute pentru politica sa externă, este aprobat de Parlamentul European. Altfel spus, asistenţa financiară alocată de UE ţării noastre este acordată în baza aprobării Parlamentului European. Acesta din urmă poate mări sau diminua asistenţa financiară destinată statelor terţe. Acest „mic” detaliu nu este deloc de neglijat; [Cinci,] pe parcursul ultimilor ani, Parlamentul European a chemat în repetate rânduri statele membre ale UE să examineze posibilitatea acordării unei perspective clare de integrare europeană pentru Moldova. Or, dacă autorităţile moldovene vor continua să trateze cu indiferenţă şi aroganţă recomandările deputaţilor europeni, ţara va pierde, cu certitudine, un important aliat în cadrul UE. Analizată din perspectiva aspiraţiilor noastre de integrare europeană, Rezoluţia Parlamentului Europeană nu este, nicidecum, un succes. Ea constituie, de fapt, un regres, pe care îl datorăm, în primul rând, „succeselor” realizate de autorităţile moldoveneşti pe calea implementării Planului de Acţiuni cu UE. Constatările făcute de parlamentării europeni sunt dure şi afectează grav credibilitatea autorităţilor noastre angajate în dialog cu Bruxellesul. Chişinăul oficial nu a făcut nimic pentru evita o astfel de evoluţie. Dacă reprezentanţii puterii ar fi intrat într-un dialog deschis şi corect cu parlamentării europeni, ei ar fi avut şansa să estompeze, într-o anumită măsură, criticile formulate la adresa lor. PCRM şi Guvernul moldovean au ratat lamentabil această oportunitate. Spre stupoarea europenilor, însă, ilustrei Ambasadoare a Moldovei la Strasbourg, dna Eugenia Kistruga, i s-a indicat să facă ceea ce dânsa face cel mai bine, adică să nu comunice cu „detractorii statalităţii moldoveneşti” din Parlamentul European. Maniera în care a făcut-o i-a lăsat cu gura căscată pe mulţi politicieni şi diplomaţi europeni. Pentru aşa ispravă, nu este exclus, că dna Kistruga ar putea să fie decorată cu Ordinul Meritul Civic. La rândul său, Preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin a fost prea ocupat pentru a se întâlni cu delegaţia Parlamentului European, care, la sfârşitul lunii aprilie, s-a aflat la Chişinău pentru a se informa despre evenimentele post-electorale. Iar dl Grigore Petrenco, co-preşedintele Comitetului de Cooperare Parlamentară Moldova – UE a fost trimis la Strasbourg, fără a fi mandatat să discute cu parlamentarii UE. Rezoluţia Parlamentului European este, de asemenea, un eşec al diplomaţiei moldovene, pe care aceasta ar trebui să şi-l asume, desigur, dacă mai are curaj şi verticalitate. De altfel, evenimentele post-electorale au scos în vileag, ceea ce pentru mulţi devenise clar, şi anume că diplomaţia noastră a ajuns, în ultimii ani, să fie o formă fără fond. După patru ani de implementare a Planului de Acţiuni cu UE, care are la bază şi principiul bunei vecinătăţi, Moldova a desconsiderat sistematic relaţiile cu unicii săi vecini Ucraina şi România. În raporturile Moldovei cu Ucraina, s-au acumulat o serie de probleme ce riscă să deterioreze dialogul politic între ambele state. Relaţiile noastre cu România se află în prezent la cel mai jos nivel din istoria lor de 18 ani. Parteneriatul cu Occidentul alunecă treptat spre o perioadă de răcire. Iar relaţiile Moldovei cu Rusia sunt prielnice, mai degrabă, pentru Moscova, decât Chişinăului. Pentru Rusia, contextul post-electoral de la Chişinău, a creat condiţii prielnice pentru a-l determina pe Voronin să facă concesiile politice mult dorite de Kremlin în problema transnistreană sau în relaţiile noastre cu UE şi NATO. „Sprijinul moral şi politic” de care s-au bucurat Vladimir Voronin şi PCRM din partea Moscovei, în timpul campaniei electorale şi în contextul evenimentelor din 7 şi 8 aprilie, nu este necondiţionat. Declaraţia cu privire la problema transnistreană semnată de Vladimir Voronin, la 18 martie, la Moscova, apoi refuzul Moldovei de a participa la aplicaţiile NATO ce au loc actualmente în Georgia, plus plecarea şefului diplomaţiei moldovene Andrei Stratan la recentul Summit de la Praga a Parteneriatului Estic, dar, vizitând mai întâi Moscova pentru a se consulta cu Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, toate aceste fapte sunt cât se poate de sugestive în această privinţă. În concluzie, dacă autorităţile moldovene se vor conduce şi mai departe de sprijinul politic şi încurajările morale ale Moscovei, ele riscă să nu observe că Rezoluţia Parlamentului European este totuşi o mână întinsă lor pentru a le ajuta să restabilească punţile de dialog cu UE, compromise în ultimul timp. În caz contrar, alternativa este doar izolarea ţării şi, în consecinţă, vulnerabilizarea independenţei şi suveranităţii sale.