Autorităţile locale vor avea mai multă independenţă în gestionarea mijloacelor alocate din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei
Autorităţile din teritoriu vor avea mai multă independenţă în gestionarea mijloacelor transferate din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei în fondurile locale cu această destinaţie.
Iurie Bucinschi, viceministru al Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a precizat pentru Info-Prim Neo că acesta este unul din obiectivele modificărilor promovate de Guvern în decizia privind punerea în aplicare a Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei. Modificările au fost publicate în nr. din 23 mai a Monitorului Oficial.
„Ideea este descentralizarea, acordarea unei marje mai mari de acţiuni autorităţilor din teritoriu, care cunosc mai bine persoanele ce necesită a fi ajutorate. Bineînţeles, transferurile de la fondul republican la cele locale se vor efectua în baza deciziei Consiliului de administraţie al fondului, reieşind din mijloacele disponibile, numărul beneficiarilor de plăţi sociale din fiecare unitate teritorial-administrativă, prognoza alocărilor, dar şi situaţia concretă creată la momentul respectiv în aceste unităţi”, a menţionat viceministrul.
Pe parcursul anului trecut din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei au fost acordate ajutoare în sumă de peste 100 mln lei.
De fonduri beneficiază, în primul rând, familiile care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale sau avariilor, familiile cu mulţi copii, persoanele cu probleme grave de sănătate, inclusiv cele supuse unor intervenţii chirurgicale complicate. De asemenea, sunt susţinute persoanele intern deplasate, cele rămase mult timp fără serviciu, veteranii de război şi de muncă, etc.
Fondul se completează pe baza transferurilor bugetare (în anul curent în acest scop sunt preconizate 89 mln lei) şi din unele plăţi percepute de la persoanele fizice şi juridice.
Modificările operate nu prevăd majorarea cuantumului acestor plăţi, a comunicat viceminstrul Protecţiei Sociale Familiei şi Copilului. Contribuţiile rămân aceleaşi: 2,5 la sută din veniturile obţinute din vânzările prestatorilor de servicii de telefonie mobilă, 0,1% din suma achitată la cumpărarea valutei de către persoanele fizice şi 50 lei suplimentar serviciilor prestate la perfectarea certificatului de înmatriculare a automobilelor.
Municipiul Chişinău şi UTA Găgăuzia nu beneficiază de transferuri de la Fondul republican de susţinere a populaţiei. Potrivit lui Iurie Bucinschi, fondul local din Chişinău se completează cu plăţi pe baza plăţilor efectuate de casele de schimb valutar.
O altă modificare de esenţă în decizia privind punerea în aplicare a Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei ţine de reactualizarea componenţei nominale a Consiliului de Administraţie al Fondului republican de susţinere socială a populaţiei. Astfel, preşedinte al consiliului este numit Iurie Bucinschi, vicepreşedinte – Angela Chirilov, şef al direcţiei asistenţă socială la acelaşi minister. În componenţa consiliului au fost incluşi responsabili de la ministerele Finanţelor, Sănătăţii, patronate, sindicate, organizaţii obşteşti ale veteranilor, autorităţi locale. Directorul executiv al fondului nu s-a schimbat – Anatolie Bagrin.