Autorităţile locale, faţă în faţă cu oamenii de afaceri din Chişinău

La Chişinău s-a desfăşurat, în premieră, un For al agenţilor economici din municipiu, la care oamenii de afaceri au putut să discute cu autorităţile locale despre problemele pe care le au, transmite Info-Prim Neo. Vasile Pârlog activează de 10 ani în domeniul construcţiilor locative şi social-culturale. El spune că relaţiile dintre întreprindere şi administraţia locală sunt bune, doar că nu întotdeauna Consiliul municipal Chişinău aprobă decizii în termenele prevăzute. "Uneori aşteptăm 6-7 luni sau chiar un an”, a menţionat agentul economic. Aceeaşi problemă este sesizată şi în cazul Inspecţiei de Stat în Construcţii. „Când dorim să înregistrăm autorizaţiile de construire, întâlnim probleme de tipul reţinerilor a câte 3-4 luni, caută noduri, vor să ne stopeze, să ne împiedice. Din această cauză pierdem timpul, resurse umane, încălcăm termenele de dare în exploatare a obiectivului”, a subliniat Vasile Pârlog. Un alt agent economic, Constantin Moldovan, spune că nu mai scapă de verificări. "Am o cafenea şi în fiecare lună trebuie să mă împiedic de vreo comisie de control. Dacă nu e de la medicină preventivă, e de la protecţia consumatorului. Dacă nu sunt poliţişti, sunt inspectori sanitar-veterinari. Aceste organe fac controale regulate cu scopul de a primi mită. Dacă nu le dai, îţi trimit peste cap alte controale", a spus antreprenorul. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că relaţiile dintre administraţie şi agenţii economici din municipiu trebuie să se bazeze pe buna îndeplinire a obligaţiilor de către ambele părţi, pe buna credinţă şi încredere. El susţine că dialogul între comunitatea economică şi administraţie trebuie să fie unul permanent, iar relaţiile - îmbunătăţite continuu. Primarul a mai spus că problemele la care s-au referit agenţii economici vor fi analizate, pentru a găsi o soluţie. La for au participat peste 500 de agenţi economici. Numărul agenţilor economici oficial înregistraţi în municipiul Chişinău este de peste 85 de mii. Activi sunt doar 28 de mii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE