Autorităţile locale ar putea aloca un teren pentru construcţia unui azil destinat câinilor vagabonzi din municipiu

În cadrul unei şedinţe viitoare a Consiliului municipal Chişinău va fi pusă în discuţie alocarea unui teren pentru construcţia unui azil destinat câinilor vagabonzi din municipiu. Această declaraţie a fost făcută pentru Info-Prim Neo de primarul interimar Vasile Ursu în contextul unor proteste ale asociaţiei obşteşti „Avangarda” privind lichidarea animalelor vagabonde de hingherii serviciilor locale. Iniţial, Vasile Ursu a contestat faptul că angajaţii acestor servicii specializate ar omorî câinii vagabonzi, ca să recunoască ulterior că „cineva numaidecât îi omoară de vreme ce, anul trecut, în municipiul Chişinău câinii vagabonzi au muşcat circa 2 mii de persoane”. Primarul interimar susţine că, până când va fi alocat terenul şi construit azilul, autorităţile locale vor continua să prindă şi să sterilizeze câinii vagabonzi. Ursu n-a putut spune câţi câini vagabonzi au fost sterilizaţi în anul curent, menţionând că informaţia este cunoscută doar serviciilor abilitate ale Primăriei. Locul unde în prezent are loc sterilizarea câinilor vagabonzi se află în comuna Ciorescu din municipiul Chişinău. Ursu a precizat că şi terenul pentru construcţia azilului de câini va fi dislocat tot în afara oraşului. Ursu a mai menţionat că iubitorii de câini vor avea posibilitatea să-şi demonstreze afecţiunea faţă de animalele vagabonde prin ajutorul acordat la construcţia azilului şi la întreţinerea patrupezilor, pentru care, spune el, autorităţile locale nu au bani. Vasile Ursu nu a putut spune nici câţi câini vagabonzi există în municipiu, precizând că „nimeni nu i-a numărat”, dar a estimat că numărul lor s-ar putea ridica la 20 mii.
  • isa 24.11.06 ursu caini vagabonzi.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.