Autorităţile îşi unesc eforturile pentru contracararea braconajului şi defrişărilor ilicite
Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Ecologic de Stat, Agenţia „Moldsilva” şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova au semnat, marţi, un Acord de colaborare, prin care îşi propun să-şi unească forţele pentru contracararea braconajului, pescuitului ilegal şi defrişărilor neautorizate pe teritoriul ţării. Acordul a fost semnat după şedinţa de bilanţ în care s-au prezentat rezultatele acţiunilor în domeniu pe parcursul anului 2011, transmite Info-Prim Neo.
Şeful Direcţiei ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Marin Maxian, a declarat, la eveniment, că scopul este de a iniţia acţiuni de amploare pe întreg teritoriul ţării. Se urmăreşte inclusiv sensibilizarea societăţii civile să desfăşoare împreună cu autorităţile activităţile de contracarare a braconajului, a pescuitului ilicit şi a defrişărilor neautorizate.
Vicedirectorul general al Agenţiei „Moldsilva”, Tudor Botnari, a menţionat că prin acest acord paza fondului forestier ajunge la o nouă treaptă. „Acţiunile noastre vor fi comune şi, fiind conjugate eforturile, vom reuşi mai multe”, a remarcat vicedirectorul „Moldsilva”.
Tudor Botnari a mai spus că veriga slabă în protejarea fondului forestier ţine de aspectul social. „Încercăm să punem la dispoziţia populaţiei masa lemnoasă necesară, dar nu toţi oamenii respectă legea. În 2011 au fost înregistrate tăieri ilicite de 4,8 mii metri cubi, este o situaţie nesatisfăcătoare”, a subliniat vicedirectorul agenţiei.
Tudor Colac, secretar al Consiliului Republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor, a menţionat că în toate ţările din UE există o funcţie specială, cea de „paznic de vânătoare” sau „paznic piscicol”. În Moldova nu există, iar membrii asociaţiilor de pescari şi vânători nu reuşesc să urmărească totul. „Cu părere de rău, nu există nicio conlucrare cu administraţia organelor locale, cu instituţiile de învăţământ. Cu toate acestea, remarcăm unele succese. Acum depunem eforturi să pregătim această conlucrare. Remarcăm succese în unele activităţi, dar noi încă nu ştim despre toate metodele de braconaj, în special cel cu lanţuri, care este foarte mult răspândit”, a spus doctorul în etnologie.
Atât reprezentantul Ministrului de Interne, cât şi cei ai Inspectoratului Ecologic de Stat şi Agenţiei „Moldsilva” remarcă faptul că, în comparaţie cu anii precedenţi, s-a înregistrat un salt calitativ, situaţia se îmbunătăţeşte, dar încă mai au de muncit până la normalizarea situaţiei.