Autorităţile îşi propun accelerarea reluării negocierilor în problematica transnistreană

Obiectivele politice trasate pentru anul 2009 au drept scop accelerarea reluării negocierilor în vederea soluţionării definitive a problemei transnistrene în baza Legii privind prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria). Despre aceasta s-a vorbit luni, 26 ianuarie, într-o şedinţă convocată de preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat difuzat de Preşedinţie se spune că a fost subliniată importanţa atragerii unei atenţii mai mari din partea comunităţii internaţionale asupra problematicii transnistrene şi includerii subiectului în dialogul politic dintre principalii actorii internaţionali. „Participanţii la şedinţă au fost unanim de părere că pe parcursul anului 2008, s-a reuşit menţinerea sub control a situaţiei legate de problematica transnistreană şi, în special, a celei din Zona de Securitate. Reieşind din evenimentele anului trecut, s-a constatat existenţa unor premise favorabile pentru activizarea procesului de soluţionare a conflictului transnistrean”, se menţionează în comunicat. Vladimir Voronin a cerut depunerea eforturilor părţii moldoveneşti în vederea reluării cât mai grabnice a tratativelor în problema transnistreană, exclusiv în formatul „5+2”. Preşedintele a reconfirmat rezultatele pozitive obţinute de către Misiunea UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, pledând şi cu această ocazie pentru continuarea activităţii EUBAM. De asemenea, şeful satului a relevat despre însemnătatea activizării procesului de implementare a măsurilor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol sub diverse aspecte, inclusiv, prin realizarea unor proiecte concrete în sfera social-economică. „O atenţie sporită din partea tuturor reprezentanţilor autorităţilor moldoveneşti, implicaţi în procesul de restabilire a integrităţii teritoriale a R. Moldova, trebuie să fie acordată soluţionării problemelor cetăţeanului concret din această regiune a ţării, creşterii nivelului vieţii acestuia, a accentuat şeful satului. Vladimir Voronin a cerut elaborarea unui plan de măsuri în vederea susţinerii sociale a cetăţenilor din stânga Nistrului”, se mai spune în comunicat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.