Guvernul Republicii Moldova îşi exprimă satisfacţia pentru faptul că jurnalistul din regiunea transnistreană, Serghei Ilcenco, este pus în libertate şi condamnă faptul că administraţia de la Tiraspol l-a deţinut timp de 4 luni în arest pe motive politice. De asemenea, autorităţile se angajează să-i ofere jurnalistului şi familiei sale sprijinul necesar pentru restabilirea drepturilor lezate şi reabilitarea socială şi psihologică, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare.
La 18 martie anul curent, urmare a postărilor şi a luărilor de atitudini pe reţelele de socializare, Serghei Ilcenco a fost arestat la Tiraspol, fiind acuzat de pretinse acţiuni de extremism. Pe parcursul celor 4 luni de detenţie, autorităţile Republicii Moldova, dar şi o serie de organizaţii ale societăţii civile şi instituţii internaţionale au făcut mai multe demersuri pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a jurnalistului, precum şi pentru respectarea drepturilor familiei sale. Urmare a presiunilor şi persecuţiilor la care a fost supus, fiul jurnalistului, Nicolae Ilcenco, a fost nevoit să părăsească regiunea transnistreană şi s-a refugiat la Chişinău.
Instituţiile abilitate ale statului anunţă că vor monitoriza evoluţia acestui caz. În scopul de a preveni pe viitor asemenea abuzuri, acest caz va fi menţinut pe agenda platformelor existente de dialog cu toţi actorii implicaţi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean ca unul foarte elocvent în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.