Autoritățile ignoră voința poporului privind subiectul neutralității. Adresarea „Platformei Moldova” către cetățeni

Președintele și Guvernul Republicii Moldova nu doresc să audă părerea oamenilor cu privire la problema neutralității și pot trage țara în scenarii periculoase. Ca urmare Platforma Moldova își propune să informeze cetățenii despre acțiunile relevante ale autorităților. Aceasta a declarat în cadrul unui briefing marți, la 13 februarie, președintele asociației obștești, Irina Vlah.

Liderul Platformei Moldova a informat cetățenii despre încercările sale de a convinge autoritățile să includă în referendumul pe care președintele Maia Sandu dorește să-l organizeze concomitent cu alegerile prezidențiale, o întrebare suplimentară privind statutul neutru al Republicii Moldova. Potrivit lui Vlah, inițiativa ei a fost determinată de declarațiile șefei statului și a altor lideri ai Republicii Moldova, care admit posibilitatea renunțării la statutul de neutralitate al țării și perspectiva aderării la alianța militară.

„Dacă cei care sunt în fruntea politicii externe a Republicii Moldova au îndoieli cu privire la neutralitate, am decis că este logic să invit conducerea țării să afle care este părerea poporului în această chestiune. Mai mult, nu vor fi cheltuiți bani suplimentari din bugetul de stat pentru aceasta, întrucât președintele a propus deja organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidențiale. Tot ceea ce se cere din partea factorilor de decizie este să fie de acord să supună referendumului acest subiect”, a spus Vlah într-o declarație adresată cetățenilor.

După cum a menționat politiciana, dumneaei a făcut o adresare către membrii Parlamentului și apoi către președinta Maia Sandu cu inițiativa de a completa referendumul cu întrebarea de neutralitate, dar răspunsul a fost „tăcere deplină”. Indiferența autorităților față de această problemă duce la concluzia că autoritățile au decis deja cum vor proceda cu neutralitatea Republicii Moldova, consideră liderul „Platformei Moldova”.

„Le este teamă că opinia cetățenilor Republicii Moldova va perturba planurile pe care le-au conturat deja și obligațiile pe care le au față de cineva. Reticența celor de la putere de a afla care este opinia poporului cu privire la o problemă atât de importantă precum neutralitatea nu poate fi explicată altfel”, este sigur Vlah.

Politicianul a amintit că, în conformitate cu principiile neutralității, țara nu trebuie să se implice în conflictul dintre alte state, iar pe timp de pace nu trebuie să se alăture alianțelor militare. „De ce credeți voi, cei de la guvern, că aveți dreptul să decideți o problemă atât de importantă pentru oameni?!”, se menționează în adresarea Irinei Vlah.

„Întrucât autoritățile nu au vrut să audă poziția oamenilor în raport cu principiul neutralității, nu excludem ca la un moment dat să recurgă la scenarii periculoase pentru Republica Moldova și cetățenii săi. Prin urmare, Platforma Moldova vă solicită să fiți foarte vigilenți și să urmăriți foarte atent toate declarațiile și acțiunile guvernului în acest sens. La rândul nostru, ne asumăm misiunea de a monitoriza și raporta orice abateri guvernamentale de la principiul neutralității. Nu vom permite ca Republica Moldova să fie atrasă în scenarii contrare intereselor țării și ale cetățenilor. Dar referendumul asupra neutralității va avea loc. Acum sau mai târziu. Pentru că această problemă foarte importantă ar trebui să o decidă oamenii, nu Maia Sandu și partidul ei!”, a încheiat Irina Vlah.


Președinta AO "Platforma Moldova" Irina Vlah

*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.