Autorităţile de la Bucureşti doresc un dialog direct cu Chişinăul
România şi-ar dori un dialog direct cu Chişinăul, i-a spus şeful diplomaţiei române, Adrian Cioroianu, omologului său ceh Karel Schwarzenberg, citat de presa de la Bucureşti.
Cioroianu a mai declarat că regretă „comunicarea prin conferinţe de presă” si partea romana doreşte să sprijine R. Moldova în orientarea ei proeuropeană şi să-i ofere expertiza în acest sens.
Aflat la Praga, Cioroianu a amintit susţinerea pe care o acordă România oricărui proiect proeuropean al Chişinăului, mai puţin în ceea ce priveşte limba moldovenească, explicând că "va fi o reală dificultate" ca România să accepte "noţiunea de limbă moldovenească".
La 24-25 octombrie şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Stratan se află la Praga. Programul vizitei sale de asemenea prevede o întrevedere cu ministrul ceh de externe Karel Schwarzenberg.