Autorităţile comuniste ale R. Moldova nu vor condamna niciodată genocidul împotriva propriului popor. De această părere sunt istorici moldoveni, care au participat luni, 6 iulie, la un simpozion dedicat celor 60 de ani de la deportările staliniste din 1949, transmite Info-Prim Neo.
Sergiu Musteaţă, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova, a spus că „europenii au echivalat pe bună dreptate regimul sovietic şi cel fascist”. „Degeaba ruşii spun că regimul sovietic a pus capăt celui fascist, pentru că cel sovietic nu s-a comportat mai uman cu popoarele Europei”, a spus Musteaţă. „Autorităţile comuniste de astăzi nu vor recunoaşte deportările drept un genocid. Dovadă în acest sens este refuzul deputaţilor comunişti de a cinsti memoria deportaţilor printr-un moment de reculegere, la iniţiativa deputaţilor din opoziţie într-o şedinţă a Parlamentului din luna mai. Ei nu şi-au onorat obligaţia morală faţă de trecutul lor, deşi mulţi dintre ei s-au născut în deportări”, a menţionat Sergiu Musteaţă.
„Comuniştii de azi, care ne conduc ţara, sunt succesorii regimului totalitar comunist din secolul trecut. Cei care astăzi ridică monumente lui Lenin, nu vor condamna regimul totalitar, pentru că deportările sunt una din manifestările acestui regim comunist de ocupaţie”, a declarat istoricul Alexandru Moşanu, preşedintele primului parlament al R. Moldova. Potrivit lui, anume regimul sovietic a adus cele mai multe daune din istoria umanităţii. „Nimeni nu a nimicit atâţia oameni, cât a făcut acest regim totalitarist comunist din fosta URSS”, a spus Moşanu.
„Atâta timp cât la guvernare se vor afla comuniştii şi acoliţii lor, deportaţii vor fi discriminaţi în permanenţă, fără şansa de a li se recupera revendicările legale”, a mai spus Alexandru Moşanu.
Victime ale deportărilor, prezente la simpozion, au povestit cu lacrimi în ochi despre anii grei departe de casă, când au suferit din cauza foamei şi au fost dispersaţi de familiile lor.
Maria Cultuclu-Paraschiv din satul Buşeuca, raionul Rezina, a spus că a fost deportată împreună cu familia sa de două ori – în 1949, apoi în 1955. Motivul a fost nesupunerea colectivizării forţate. „După şase ani de frig suportaţi în ţinutul Altai, unde am îndurat o frică de lupi, am mai fost deportaţi în Kazahstan, acolo unde erau deşerturi de nisip şi înduram deja africa de şerpi şi căldurile mari”, poveste Maria Cultuclu-Paraschiv.
Viorica Olaru-Cemortan, doctorandă la Facultatea de istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a prezentat un film documentar cu şi despre victimele deportărilor din iulie 1949. Doctoranda i-a îndemnat pe bătrânii care au avut de suferit să participe la realizarea unui ciclu de filme pentru a le prezenta la televiziuni. „Atâta timp cât nu vom vorbi despre aceste evenimente tragice, lumea nu îşi va revărsa durerea”, a spus ea.
La simpozion au lipsit invitaţi din România, care participau tradiţional la asemenea întruniri. Potrivit organizatorilor, doi istorici din Brăila nu au putut obţine viza la Ambasada R. Moldova la Bucureşti, din motive nefondate.
La 6 iulie, se împlinesc 60 de ani de la deportările din anul 1949. Acesta a fost al doilea val de deportări, cu denumirea conspirativă „IUG” (SUD) şi s-a realizat în conformitate cu hotărârea Biroului Politic al CC al Partidului Comunist al URSS, „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, dar şi alte categorii, precum şi a familiilor acestora”. Decizia în cauză prevedea deportarea din RSSM, pe viaţă, a 11280 de familii (40850 de persoane).
