Autoritățile au lansat un canal Telegram de verificare a informațiilor guvernamentale: Prima sursă.
„Aici vom informa rapid despre cele mai importante decizii ale autorităților din Republica Moldova și vom dezminte falsurile și manipulările”, se arată mesajul de prezentare.
Canalul este digest din comunicate de presă ale instituțiilor și mesaje ale autorităților guvernamentale.
„Informarea falsă și propaganda sunt instrumente periculoase pentru societate, spre regret, folosite pe larg în prezent. De aceea, facem apel la vigilența dumneavoastră și rugăm să NU promovați știrile/ informațiile neconfirmate și dubioase. Prin urmare, vă invităm să vă informați din surse veridice și să vă alăturați pe Telegram la Canalul „Prima Sursă”, accesând următorul link: https://t.me/prima_sursa_md”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.