Ministerul Sănătăţii a instituit o comisie de anchetă pe marginea decesului unui copil de 5 luni, diagnosticat cu pneumonie, pe care mama l-a luat din Spitalul raional Floreşti, întrerupându-i tratamentul, iar medicii i-au permis să facă acest lucru. Comisia a fost creată ca urmare a unei sesizări a Agenţiei de presă IPN, care a solicitat ministerului să comenteze de ce medicii i-au permis mamei să pună viaţa copilului în pericol.
Copilul şi mama au fost internaţi în luna decembrie. Nemulţumită de felul în care medicii îi tratau copilul, femeia a cerut să fie externată, pe proprie răspundere. Şi-a luat copilul şi a încercat să-l vindece acasă. La începutul lunii ianuarie, copilul a decedat.
Avocatul parlamentar al copilului, Tamara Plămădeală, a comentat pentru IPN că legea oferă oricărei persoane dreptul de a nu urma un tratament prescris, iar în cazul copiilor minori decizia o iau părinţii. Totuşi, dacă este vorba de un pericol pentru viaţă, medicii pot începe tratamentul fără acordul părinţilor. În cazul în care aceştia încearcă să-şi ia forţat copilul din spital, trebuie sesizată poliţia, dar şi medicul de familie, pentru a urmări starea copilului.
Ana Tătaru, ofiţer de presă la Ministerul Sănătăţii, a comunicat că a fost instituită o comisie de anchetă care examinează cazul, analizează acţiunile mamei şi ale medicilor. De asemenea, se face şi expertiza morfopatologică pentru a stabili clar cauza decesului. Rezultatele anchetei urmează să fie prezentate la sfârşitul lunii februarie.