Autoritatea Aeronautică Civilă nu a fost informată despre reluarea zborurilor spre Federația Rusă

Autoritățile din Republica Moldova nu au fost informate despre intenția reluării zborurilor de către Federația Rusă, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă cu privire la informația difuzată în spațiul public că din 9 aprilie Federația Rusă reia zborurile în 52 de țări, pe listă fiind și Republica Moldova.

„Reiterăm că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis parțial spre vest, făcând posibilă reluarea curselor regulate de pasageri pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Spațiul aerian al Ucrainei și al Uniunii Europene, rămânând închis pentru companiile aeriene rusești. Astfel, în prezent zborurile operatorilor aerieni din Federația Rusă către Aeroportul Internațional Chișinău nu pot fi efectuate”, se arată într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Presa rusă scrie, citând surse guvernamentale, că Federația Rusă a luat decizia să ridice restricțiile de zbor aplicate în legătură cu răspândirea coronavisului. Din 9 aprilie se reiau zborurile din/spre 52 de țări, pe listă fiind și Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.