Automobilul Poştei Moldovei, reţinut în zona de securitate, a fost eliberat

Automobilul „Poştei Moldovei”, reţinut la 2 iulie de către autorităţile transnistrene de la postul vamal din Dubăsari, a fost eliberat cu întreaga sumă de bani transportată, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Ministerului Apărării (MA) al R. Moldova. Potrivit sursei citate, soluţionarea incidentului a permis încheierea în cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control (CUC) din 10 iulie a protocolului CUC demarat săptămâna precedentă, la 3 iulie. Pentru a evita pe viitor apariţia unor astfel de incidente, copreşedintele CUC din partea R. Moldova, Ion Solonenco, a ţinut să menţioneze necesitatea realizării unor rectificări privind Hotărârea CUC privind libera circulaţie a încasatorilor cu armă pe teritoriul zonei de securitate, se spune în comunicatul MA. Anterior, CUC nu a reuşit timp de patru întrevedri să soluţioneze incidentul iscat legat de reţinerea automobilului ce transporta poşta şi pensiile locuitorilor din localităţile regiunii aflate sub jurisdicţia R. Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.