Automobilele din dotarea Guvernului vor fi vândute, iar cu banii obţinuţi vor fi procurate altele noi
Primul ministru Vasile Tarlev a anunţat despre necesitatea procurării de noi automobile pentru deservirea Guvernului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Serviciului de presă al executivului, premierul a vizitat Baza Auto a Aparatului Guvernului. Vasile Tarlev a luat cunoştinţă de condiţiile de activitate, a dialogat cu conducerea şi colectivul întreprinderii şi a avertizat asupra necesităţii îmbunătăţirii condiţiilor de activitate a şoferilor, inclusiv asupra modernizării clădirilor şi utilajului existent.
Vasile Tarlev a remarcat că în scurt timp va fi efectuată o inventariere totală a parcului de maşini în urma căreia automobilele învechite vor fi expuse la licitaţie, iar banii obţinuţi vor fi utilizaţi pentru retehnologizarea şi renovarea bazei auto.
Baza Auto a Aparatului Guvernului a fost dată în exploatare în anul 1967. Actualmente aici activează 110 angajaţi. Parcul de automobile deserveşte Aparatul Guvernului, delegaţiile oficiale care se află în vizită în R. Moldova.
Vasile Tarlev a vizitat, de asemenea, întreprinderea Auto Space, Importator General BMV Group în Moldova, unde a menţionat că Guvernul este interesat în deschiderea unui număr tot mai mare de asemenea centre de testare, reparaţie şi vânzare a automobilelor, care corespund standardelor internaţionale în domeniu.
Auto Space, Importator General BMV Group în Moldova a fost fondată în anul 1997. Colectivul întreprinderii numără 160 angajaţi, salariul mediu al cărora este de circa 7mii lei.