Automobilele cu motor electric și cele hibrid, tot mai populare în Moldova

Automobilele cu motor electric și cele hibrid sunt tot mai populare în Republica Moldova. În ultimii 2 ani, numărul acestora a crescut considerabil. Potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor, în anul 2023 au fost înmatriculate primar peste 25 de mii de automobile. Dintre acestea, 611 sunt cu motorul electric, iar altele 4 471 sunt cu motor tip hibrid. Cifra este în creștere comparativ cu anul 2018, când au fost înmatriculate primar doar 42 de auto electrice și 3 497 auto hibrid, transmite IPN.

„Agenția Servicii Publice  este antrenată, de rând cu alte instituţii ale statului, în promovarea vehiculelor electrice. Astfel, instituţia a susţinut şi a avizat pozitiv o serie de  prevederi legislative cu privire la promovarea autovehiculelor electrice în Republica Moldova. În scurt timp, urmează a fi puse în circulație noi plăci de înmatriculare pentru vehiculele electrice (fond de culoare albă și simboluri de culoare verde)”, se arată într-un comunicat de presă al ASP.

ASP mai menționează că la importul autovehiculelor cu motorizări hibride statul a stabilit taxe cu reduceri: fără încărcare de la priză se aplică reducere de 25% faţă de cota de acciz pentru maşinile non-hibride din aceeaşi categorie. Pentru vehiculele cu motorizări plug-in hibride cu încărcare de la priză se aplică reducere de 50% faţă de cota de acciz pentru maşinile non-hibride din aceeaşi categorie.

Pentru vehiculele cu propulsie electrică se aplică reducere de 100% la cota de acciz, ea fiind zero indiferent de vârsta automobilului electric importat.

Potrivit specialiștilor, studiile arată că gazele de eșapament sunt principala sursă de poluare a aerului, care afectează sănătatea oamenilor și contribuie la efectul încălzirii globale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.