Procesele de automatizare și modernizare a serviciilor prestate mediului de afaceri sunt la un nivel înaintat, notează directorul Programului USAID „Reforme Structurale in Moldova”, Milo Stevanovich. Răspunzând la o întrebare a IPN, în cadrul unei conferințe de presă, Milo Stevanovich a menționat că Moldova se apropie de nivelul internațional, iar la unele aspecte chiar îl depășește.
În opinia sa, Republica Moldova se află într-un moment oportun de dezvoltare a serviciilor de automatizare, având deja experiență din regiune și din lumea întreagă. „De aceea, putem spune că se pot observa momentele care au fost fără succes în alte părți, pentru a nu le prelua. Dar să pornim de la exemple de succes, cum ar fi Estonia, și de la acest nivel să se meargă mai departe”, a adăugat directorul Programului USAID „Reforme Structurale in Moldova”.
Milo Stevanovich a observat că persoanele cu care s-a întâlnit în Republica Moldova au un nivel ridicat de expertiză, cunoștințe și profesionalism. Acest lucru îi permite să fie sigur de faptul că se va reuși să se meargă în continuare cu pași rapizi, iar Moldova să se alinieze nivelul internațional, iar în unele cazuri să depășească media internațională.
Conferința de presă a fost dedicată prezentării serviciului de eliberare în regim electronic, de către Camera de Comerț și Industrie, a certificatelor de origine nepreferențială. Serviciul, lansat cu sprijinul Programului USAID „Reforme Structurale în Moldova”, va fi activ din 1 ianuarie 2022 și va putea fi accesat pe platforma www.client.chamber.md. Pe lângă posibilitatea de a depune cererea și de a recepționa certificatul la distanță, platforma permite verificarea online a valabilității certificatului, ceea ce asigură securitatea documentelor în tranzacțiile economice externe.
Emiterea acestui certificat în format electronic aduce beneficii nu doar în interiorul CCI, dar și pe întregul lanț de emitere și circulație, a remarcat Milo Stevanovich, menționând eforturile și activitățile de automatizare a proceselor care sunt derulate în Republica Moldova în mod foarte dinamic.