Automatizarea proceselor electorale nu a atins performanţele scontate, raport de audit

Implementarea Registrului de stat al alegătorului întârzie, iar automatizarea proceselor electorale nu a atins performanţele scontate, arată un raport de audit al Curţii de Conturi, citat de Info-Prim Neo. Potrivit lui Gheorghe Antoci, şef de direcţie la Curtea de Conturi, deşi cea mai mare parte a mijloacelor financiare a proiectului „Suport electoral pentru Moldova” (4,5mln dolari) a fost valorificată, rezultatele nu sunt vizibile. 600 de mii de dolari care au mai rămas până la finalizarea proiectului, în august, nu vor schimba situaţia. „Registrul de stat al alegătorului nu funcţionează, nu a fost definitivată modalitatea de transmitere a datelor în registru, precum şi a schimbărilor ce intervin în ele, iar concepţia Sistemului informaţional automatizat de stat „Alegeri” indică asupra necesităţii soluţionării unui şir de probleme de ordin tehnic, organizaţional, dar şi de modificare a cadrului legislativ”, a declarat Gheorghe Antoci, la prezentarea raportului de audit. În opinia auditorilor Curţii de Conturi, în momentul lansării proiectului nu au fost luate în consideraţie capacităţile reale ale instituţiilor responsabile de automatizarea proceselor electorale. Există probleme privind protejarea datelor cu caracter personal, obţinerea semnăturii digitale de către cetăţeni, capacitatea participanţilor la alegeri de a utiliza tehnologiile informaţionale. Andrei Cuşcă, reprezentantul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a comunicat că în proces de elaborare se află o nouă strategie digitală, care va soluţiona mai multe probleme Vor apărea noi centre de eliberare a semnăturii digitale. Va fi concurenţă, semnătura digitală se va putea obţine nu pe un an, dar pe 5 ani şi la preţuri rezonabile. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a spus că instituţia pe care o conduce a primit din proiectul nominalizat consultanţă şi expertiză. În opinia sa, nu se poate da un răspuns tranşant când se va putea în Republica Moldova vota în mod electronic. „Soluţiile tehnice pentru elaborarea registrului automatizat „Alegeri” sunt mai uşor de găsit, ele pot fi procurate. Dar principalul este ca politicienii şi societate civilă să recunoască şi să aibă încredere în aceste tehnologii informaţionale”, a spus Iurie Ciocan. În opinia sa, dacă încrederea va lipsi, rezultatele alegerilor vor fi contestate. Se va găsi mereu un partid sau un grup de alegători care vor spune că au fost falsificate rezultatele. Aici se cere o atenţie deosebită la educarea spiritului civic şi o monitorizare eficientă din partea societăţii civile, pas cu pas, a mai spus preşedintele CEC.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.