Autocarele, trenurile şi aeronavele pornesc la timp, dar revin cu întârziere
Cu începere de luni, 21 decembrie, autocarele, trenurile şi aeronavele din Chişinău pleacă spre destinaţiile interne şi internaţionale potrivit orarului. Reţineri se înregistrează doar la întoarcere. Totodată, administratorii de transport auto, feroviar şi aerian nu se bucură de topirea zăpezii prevăzută în următoarele zile, pentru că după aceasta urmează din nou îngheţuri, notează Info-Prim Neo.
Eugenia Chiuchiu, serviciul informaţii Autogara Nord Chişinău, a comunicat pentru Agenţie că autocarele circulă cu regularitate, doar că la sosire se reţin cu 10-15 min. Aceeaşi situaţie este atestată şi la gările auto Centru şi Sud.
Potrivit Eugeniei Chiuchiu, situaţia mai proastă este cu rutele care pleacă spre Odesa. „De regulă, spre Odesa zilnic pornesc autocare din oră în oră, începând cu ora 5.50 dimineaţă. În prezent, însă, circulă mai rar, pentru că în Odesa drumurile sunt periculoase, dar şi pasageri sunt foarte puţini”.
Elena Lipcan de la Gara Feroviară din Chişinău a spus că atât pe intern, cât şi pe extern trenurile au pornit conform orarului. „Doar ieri s-a reţinut trenul Bucureşti-Chişinău, care trebuia să sosească la ora 8.50 însă a ajuns abia la 11.10”.
Petru Jardan, directorul operaţional al Aeroportului Internaţional Chişinău a spus că astăzi, toate cursele din Chişinău au plecat conform orarului. Duminică, 20 decembrie, la Chişinău nu a ajuns aeronava de la Verona de la ora 15.20. „Astăzi de la Verona spre Chişinău vor zbura două avioane”, a menţionat Petru Jardan.
Cu peste 3 ore s-a reţinut ieri cursa Timişoara-Chişinău, pentru că aeronava a decolat cu întârziere din aeroportul Timişoara. Tot ieri alte reţineri au fost de la 5 la 30 min, din cauza prelucrării aeronavelor cu degiranţi, substanţe chimice care topesc zăpada.
Întrebat despre numărul pasagerilor în aceste zile, Petru Jardan a spus că întrucât biletele la curse sunt cumpărate din timp, fluxul este caracteristic perioadei de sărbători.
Potrivit directorului operaţional al aeroportului, odată cu declanşarea ninsorilor angajaţii aeroportului au lucrat non-stop, pentru a curăţa pistele, parcările şi căile de derulare, pentru a preveni închiderea aeroportului, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări.
Totodată Petru Jardan spune că angajaţii aeroportului vor avea bătaie de cap şi după topirea zăpezii, din cauza temperaturilor mai înalte prognozate pentru viitoarele zile, care mai apoi vor provoca formarea poleiului.