Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi recunoaște că instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile este nejustificată, iar propunerea termenului de 2 luni nu aparține Guvernului. Potrivit lui Ciocoi, Executivul interimar a lăsat la discreția Parlamentului stabilirea perioadei stării de urgență, deputații fiind cei care au stabilit perioada de 60 de zile, notează IPN.
Premierul interimar spune că instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile este lipsită de logică, în condițiile în care se impunea introducerea stării de urgență doar pentru o lună, cu posibilitatea prelungirii ei.
„Cred că 30 de zile ar fi fost suficient, dar în hotărârea cu care am mers noi în fața Parlamentului, nu am indicat niciun termen. Se putea de instituit, inițial, stare de urgență pentru o perioadă de 30 de zile și, ulterior, în funcție de evoluția epidemică să se decidă, dacă se prelungește sau nu. Pot să recunosc că recomandarea cu care a venit Guvernul în fața Parlamentului a fost folosită în scopuri politice”, a spus Aureliu Ciocoi, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Mai mult, premierul interimar îi aruncă mănușa liderului PSRM, Igor Dodon și spune că, oficial, nu există nicio confirmare a donației de 180 de mii de doze de vaccin Sputnik-V, donație anunțată de Dodon în timpul vizitei în Federația Rusă.
„Nu avem un document oficial din partea partenerilor din Federația Rusă care să reprezinte o confirmare referitor la donația de vaccinuri Sputnik-V pentru Republica Moldova. Dar din discuțiile pe care le avem cu fondul din Federația Rusă care gestionează livrările acestui vaccin, știm că Rusia acumulează numărul declarat de vaccinuri”, a spus Aureliu Ciocoi.
Aureliu Ciocoi respinge și afirmațiile liderului PSRM, potrivit căruia Republica Moldova ar putea procura jumătate de milion de doze de vaccin Sputnik-V din Federația Rusă.
„Banii publici, cele 137 milioane de lei pe care le-am strâns cu mare dificultate din toate colțurile bugetului, vor merge pentru procurarea diferitor vaccinuri. Prioritatea noastră este să asigurăm o diversitate de vaccinuri. La moment sunt omologate 4 tipuri de vaccinuri, AstraZeneca producția India, AstraZeneca producția Coreea de Sud, Pfizer și Sputnik-V. Noi vom căuta să procurăm din banii publici aceste 4 tipuri de vaccinuri”, a mai spus Aureliu Ciocoi.
Recent, Parlamentul de la Chișinău a aprobat simplificarea procedurii de procurare a vaccinurilor, astfel scurtând perioadele de timp necesare pentru achiziționarea serului. Pentru procurarea vaccinului anti-COVID-19, a fost identificată suma de 137 milioane de lei.