Relațiile moldo-suedeze se află într-un stadiu ascendent. Pe parcursul anului curent, există necesitatea intensificării dialogului politic bilateral, extinderea cooperării sectoriale și valorificarea proiectelor de dezvoltare implementate în Republica Moldova cu susținerea Suediei. Mențiunile au fost făcute de ministrul interimar al afacerilor externe și integrării europene Aureliu Ciocoi și Ann Linde, ministrul afacerilor externe al Suediei, în cadrul unei întrevederi la Roma, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ministrul suedez și-a exprimat convingerea că relațiile bilaterale între cele două state vor continua să evolueze în domenii de interes reciproc, reiterând susținerea în implementarea reformelor democratice din Republica Moldova, inclusiv prin acordarea asistenței financiare prin intermediul Agenției pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (SIDA).
Oficialii au abordat proiectele de mediu în Republica Moldova, precum și cele în domeniul egalității de gen și combaterii violenței, realizate prin concursul partenerilor suedezi.
Întâlnirea a prilejuit o trecere în revistă a chestiunilor de actualitate de pe agenda OSCE, în contextul exercitării de către Suedia a Președinției în exercițiu a organizației, o atenție aparte fiind acordată sporirii eficienței acestei organizații în prevenirea și reglementarea conflictelor din arealul OSCE.
Cei doi oficiali au efectuat un schimb amplu de opinii privind stadiul actual al procesului de negocieri privind soluționarea conflictului transnistrean, precum și perspectivele existente pentru a avansa în acest proces în perioada următoare. Șeful interimar al Guvernului a reiterat disponibilitatea și deschiderea autorităților de la Chișinău de a menține în continuare un dialog dinamic și constructiv cu actorii implicați în proces, precum și de a-și aduce contribuția la crearea premiselor necesare desfășurării unei noi runde de negocieri în formatul 5+2, planificată pentru toamna acestui an.